Severinenii l-au cinstit pe Sf. Gheorghe, ocrotitorul orașului și catedralei, în Joia Luminată

Creștinii ortodocși din Drobeta-Turnu-Severin au adus cinstire joi, 2 mai 2019, ocrotitorului spiritual al Catedralei Episcopale dar și al orașului, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

Totodată, în acord cu hotărârea Sfântului Sinod de a muta ziua de cinstire a Sfântului Gheorghe din Săptămâna Pătimirilor și în consultare cu Episcopia Severinului, Primăria municipiului organizează în perioada 3-5 mai „Zilele Severinului 2019”.

„În urma consultărilor purtate de primarul Marius Screciu cu conducerea Episcopiei Severinului, s-a luat decizia ca Zilele orașului – unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului, să se desfășoare în prima săptămână după Paște, evitându-se astfel ca festivitățile sa aibă loc in perioada postului”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei.

În contextul acestei sărbători, la Catedrala din Drobeta-Turnu-Severin au fost aduse de miercuri seara moaştele Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah de la Catedrala Mitropolitană din Craiova şi cele ale Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena de la Mănăstirea Pantocrator din localitatea teleormăneană, Drăgăneşti- Vlaşca.

Primirea Sfintelor Moaște. ©Episcopia Severinului și Strehaiei

Potrivit Episcopiei Severinului și Strehaiei, moaștele aduse la catedrală au putut fi cinstite de credincioși până joi la ora 16:00.

Liturghia din ziua hramului a fost oficiată de Mitropolitul Irineu al Olteniei împreună cu opt ierarhi români.

Catedrala va fi sfințită în 2020

La finalul slujbei, Episcopul Nicodim al Severinului și Strehaiei a anunțat că în 2020, în contextul împlinirii a 650 ani de la înființarea Mitropoliei Severinului, va avea loc sfințirea Catedralei care și-a serbat astăzi hramul. Preasfinția Sa i-a adresat în acest sens Patriarhului Daniel invitația de a oficia târnosirea lăcașului de cult.

Gest simbolic al Episcopului de Bălți

Prezent la slujbă, Episcopul Antonie de Bălți a dorit să le amintească celor prezenți că piatra de temelie a catedralei din Drobeta-Turnu-Severin a fost așezată de Mitropolitul Nestor Vornicescu.

Preasfinția Sa a vorbit despre problemele cu care se confruntă credincioșii români din Bălți, oraș despre care ierarhul a spus că este „cel mai rusificat oraș din Basarabia de astăzi”.

Așa cum a făcut și la Hârlău, Preasfințitul Părinte Antonie a dăruit Catedralei un dar simbolic: o candelă, a cărei flacără „să ardă pentru unitatea neamului românesc”.

Catedrala din Drobeta-Turnu-Severin are hramurile „Sf. M. Mc. Gheorghe” și „Învierea Domnului”.

Foto credit: Episcopia Severinului și Strehaiei

Comentarii Facebook


Știri recente