Eparhii

Sfinţire de troiţă la Urecheni

De odovania sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, în parohia misionară Urecheni din Protopopiatul Târgu Neamţ, a avut loc sfinţirea noii troiţe din curtea bisericii. Părintele paroh Grigore Andron a oficiat slujba de sfinţire a noii troiţe…

Cuvânt și faptă în lumina Evangheliei

Sub acest titlu a adunat Vlădica Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, un mănunchi de studii și reflecții de istorie bisericească, rod al ostenelilor cărturărești din ultimul deceniu. Volumul, recent publicat la Editura Reîntregirea din…

Românii se roagă în limba lor pe toate continentele

Ortodoxia românească este prezentă pe tot întinsul globului pământesc. Pornind din America, trecând prin Europa, Africa, Australia și Asia, până în îndepărtata Japonie, preoții ortodocși români săvârșesc Sfânta Liturghie în limba română și îl mărturisesc…

Pregătiri de hram la Mănăstirea Antim

Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, prăznuit de Biserica noastră la 27 septembrie, va fi sărbătorit și anul acesta, în mod deosebit, la unul dintre cele mai cunoscute așezăminte monahale din Capitală, Mănăstirea Antim.…

Consult oftalmologic gratuit pentru elevii ieșeni

Copiii cu vârsta între 5 și 18 ani din Iași sunt asteptați la clinica „Providența” a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei pentru a beneficia gratuit de un consult oftalmologic. Acțiunea face parte din campania „Copilul tau…

Cerc misionar în parohia Mădrigești

În data de 21.09.2014, preoții din cadrul Cercului Pastoral-misionar Nr.3 Gurahonț, coordonat, din încredințarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Timotei, de către preotul Moț Crăciun-Dorel, s-au întrunit la Biserica ortodoxă cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din parohia…

Sfințirea Hidrocentralei de pe Râul Moldova

Noua microhidrocentrală construită pe Râul Moldova a fost sfințită astăzi, 24 septembrie 2014. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de un sobor de…