Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului a oferit duminică îmbogăţirea de Dumnezeu ca alternativă în locul grijii excesive pentru ziua de mâine. Ierarhul a vorbit în Biserica „Sfântul Nicolae” din Șercaia, județul Brașov, pe marginea textului biblic duminical şi a explicat că „Mântuitorul Iisus Hristos ne atrage atenția asupra modului în care noi folosim bunurile pe care…
Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului și-a exprimat duminică bucuria sosirii Brâului Maicii Domnului la biserica filie a Parohiei Romanești, cu hramurile Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Nicolae din satul Pleşeşti, comuna Roșiile. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, în timpul căreia numeroși credincioși s-au rugat împreună cu arhipăstorul lor, scrie site-ul oficial a Eparhiei. În timpul omiliei rostite, Părintele Arhiepiscop…
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a aşezat duminică piatra de temelie pentru viitoarea biserică a Schitului Găvanele, din comuna Bozioru, județul Buzău, care îl va avea ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei. Cu acest prilej, ierarhul a sfințit paraclisul așezământului monahal cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, după care a săvârșit Sfânta…
În Duminica a III-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Ignatie al Huşilor a explicat care este cheia împlinirii noastre ca oameni, scrie site-ul oficial al Episcopiei Huşilor. „Este atât de important să facem ceea ce ţine de potenţialul nostru ca oameni, si restul completează Dumnezeu. Activează tot potenţialul tău şi grija reuşitei las-o în voia lui…
Moșul Gheorghe Lazăr va fi proclamat sfânt în cadrul unei noi ceremonii de canonizare care va avea loc sâmbătă, 23 iunie 2018, în localitatea în care trăit peste douăzeci de ani: Piatra Neamț. Proclamarea are loc în contextul Zilelor Municipiului Piatra-Neamț, 21-24 iunie, când este cinstit ocrotitorul spiritual al orașului: Sfântul Ioan Botezătorul. Sfântul Sinod al Bisericii…
Un fragment din Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia se află în perioada 14-17 iunie 2018 în Arhiepiscopia Râmnicului. Potrivit site-ului oficial al Eparhiei, Brâul Maicii Domnului va putea fi cinstit în Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea de joi seară, ora 20:00 până vineri dimineață, ora 9:30. De la Catedrala Arhiepiscopală, Brâul Maicii…
Împlinirea a 377 de ani de la aducerea moaștelor Sfintei Parascheva a fost sărbătorită miercuri, 12 iunie, prin oficierea Sfintei Liturghii la Catedrala din Iași și prin Conferința cu tema „Binefacerile Sfintei Parascheva”. Manifestările au început în cursul dimineții de miercuri la Catedrala Mitropolitană din Iași cu oficierea Sfintei Liturghii. În cadrul slujbei a fost…
Expoziția „CARTE – Carte, Retorică, Teatru”, vernisată luni, la Biblioteca Județeană ASTRA din Sibiu a dezvăluit mai multe opere dedicate memoriei culturale a țării, oferind spre vizitare cărți confiscate în perioada comunistă. Expoziția din 11 iunie a fost verniastă de pr. Constantin Necula, Silviu Borș, directorul bibliotecii, și bibliotecarul Bogdan Andriescu. După prezentare a urmat o…
În omilia rostită marţi cu prilejul slujirii în Capela Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, Episcopul Ignatie a îndemnat „să nu punem nimic mai presus de Hristos” şi a atras atenţia că „toți suntem chemați să fim apostoli”. „Când intrăm în casa semenilor noștri, să intrăm cu gândul ca pacea lui Hristos…
Conferința preoților din Protopopiatul Darabani s-a desfășurat luni în Parohia „Sfântul M. Mc. Gheorghe” din satul botoșănean Mlenăuți și a fost prezidată de Mitropolitului Teofan. În cadrul Sfintei Liturghii oficiate la Mlenăuți, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a hirotesit duhovnic pe Pr. Ciprian Aboșculesei de la parohia Horodiștea și iconom pe preotul David Dan Stoean, parohul…
Preoții, monahiile și surorile Mănăstirii Văratec au participat duminică, 10 iunie 2018, la o conferință duhovnicească cu tema împlinirii a zece ani de la canonizarea Sfântului Cuvios Iosif. Conferința „Împlinirea a zece ani de la canonizarea și trecerea în rândul sfinților a Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec” a fost prezidată de stavrofora Iosefina Giosanu, stareța mănăstirii,…