Mii de tineri vor deschide manifestările dedicate Sfântului Nifon, la Târgovişte

Mii de tineri se vor alătura Mitropolitului Nifon în pelerinajul organizat vineri, 10 august, pe străzile municipiului Târgovişte.

Pelerinajul Tinerilor va deschide manifestările culturale şi religioase din Arhiepiscopia Târgoviştei dedicate Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţãrii Româneşti, cinstit sâmbătă în Biserica Ortodoxă.

„Vă îndemn să veniţi în număr cât mai mare la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon”, a transmis Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon prin intermediul unui mesaj video publicat pe site-ul eparhial.

Pelerinajul din 10 august va avea loc imediat după slujba Vecerniei oficiată în apropierea Catedralei Mitropolitane.

Procesiunea se va desfăşura în centrul istoric al oraşului şi se va încheia în faţa Catedralei. Racla cu moaştele Sfântului Nifon va fi însoţită de tineri şi credincioşi care vor intona cântece religioase.

Sâmbătă 10 august, începând cu ora 07.00, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon la Catedrala Mitropolitană.

Mia multe info pe site-ul oficial al Arhiepiscopiei.

Foto credit: Arhivă Basilica

Comentarii Facebook


Știri recente