Aeroportul Băneasa din nordul Bucureștiului va fi redeschis luni, 1 august 2022. Cursele comerciale (de linie) vor fi reluate după 9 ani în care aeroportul a fost închis pentru zboruri și a trecut printr-un program de modernizare a clădirilor și a echipamentelor aeroportuare. Trei companii ar fi deja pregătite să înceapă cursele de linie și…
Preasfinţitul Părinte Antonie de Bălţi le-a oferit miercuri daruri copiilor refugiaţi ucraineni, găzduiţi de Centrul educațional „Anastasis” al Eparhiei. Ierarhul le-a dăruit fructe şi mingi de fotbal celor aproximativ 40 de copii găzduiţi zilnic de aşezământul educaţional. Liliana Lungu, coordonatorul centrului situat în Bălţi, i-a prezentat Părintelui Episcop câteva dintre activităţile desfăşurate pe timp de…
Ziua Națională a Ambulanței din România este marcată anual în data de 28 iulie. S-au împlinit joi 116 ani de existenţă a Ambulanţei din ţara noastră. Ambulanţa este serviciul la care românii apelează prima dată în situațiile critice, situații care pot face diferența în ceea ce privește viața proprie, viața celor dragi sau chiar a…
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a participat marţi la hramul Parohiei româneşti din Istanbul, Turcia, a cărei ocrotitoare spirituală este Sfânta Muceniță Paraschevi din Roma, cinstită în data de 26 iulie. Patriarhul Ecumenic a fost întâmpinat de preotul paroh Sergiu Vlad, precum şi de credincioşii comunităţii româneşti. Sanctitatea Sa Bartolomeu I a amintit, în cuvântul rostit la…
Lucrările la Via Transilvanica, unul din cele mai spectaculoase trasee din România, sunt aproape încheiate. Turiştii se vor putea plimba pe acest traseu începând din ziua inaugurării, 8 octombrie 2022, care va avea loc la Alba Iulia. Construcţia traseului a început în anul 2018 şi este un proiect al Asociaţiei Tăşuleasa Social. Acesta are o…
Patriarhul Teoctist va fi comemorat sâmbătă, la 15 ani de la trecerea în veşnicie, în localitatea natală Tocileni din judeţul Botoşani. Slujba de pomenire va fi oficiată, după Sfânta Liturghie, de Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei la Casa Memorială „Teoctist Patriarhul”. Repere biografice Patriarhul Teoctist – Teodor Arăpașu – s-a născut în data de…
Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a slujit marţi la hramul de vară al Mănăstirii Cenicientos, închinat Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel. În biserica mănăstirii este aşezat un fragment din moaştele sfântului ocrotitor. Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei a oficiat Slujba Privegherii, urmată de Sfânta Liturghie. La predică,…
Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel a fost cinstit marţi la Mănăstirea Negru Vodă, locul unde se află moaştele sale. Aşezământul monastic este situat în municipiul Câmpulung-Muscel, judeţul Argeş. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului la altarul de vară al mănăstirii. În cuvântul său, ierarhul a prezentat…
S-au împlinit miercuri 66 de ani de la aderarea României la Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO). România are înscrise pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului UNESCO şase obiective culturale şi două obiective naturale: biserici cu pictură murală din nordul Moldovei din prima jumătate a secolului al XVI-lea (1993), Mănăstirea Hurezi (1993), sate…
„În istoria Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa vedem cum lucrarea lui Dumnezeu se împleteşte cu cea a oamenilor”, a afirmat luni PS Varlaam Ploieşteanul la Schitul românesc Prodromu. De Sărbătoarea Icoanei Prodromiţa, Episcopul vicar patriarhal a oficiat atât Slujba Privegherii cât şi Sfânta Liturghie, la finalul cărora a rostit un cuvânt despre istoricul icoanei. Preasfinția Sa…
Academia Română organizează în perioada 1-5 august 2022 Școala de vară „Sub semnul istoriei”. Prima ediţie a proiectului este dedicată elevilor olimpici care vor primi în anul școlar 2022-2023 bursă de merit din partea Academiei Române. Proiectul se desfăşoară în parteneriat cu Centrul de Dezvoltare Durabilă Țara Hațegului-Retezat al Academiei Române, situat în localitatea General…