Ziua Naţională a Ambulanţei din România

Ziua Națională a Ambulanței din România este marcată anual în data de 28 iulie. S-au împlinit joi 116 ani de existenţă a Ambulanţei din ţara noastră.

Ambulanţa este serviciul la care românii apelează prima dată în situațiile critice, situații care pot face diferența în ceea ce privește viața proprie, viața celor dragi sau chiar a unor necunoscuți.

Prima „Salvare” a apărut în Bucureşti în 28 iulie 1906, la iniţiativa profesorului Nicolae Minovici.

„Societatea de Salvare din Bucureşti”, aşa cum se numea la momentul înfiinţării, îşi desfăşura activitatea sub deviza „Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor!”, fiind sub directa îndrumare a profesorului dr. Minovici.

Primul echipaj era format din vizitiu şi sergent de oraş, care utilizau o trăsură trasă de cai, având drept sediu o clădire veche situată pe cheiul Dâmboviţei, informează Agerpres.

Legea nr. 22/2015 privind instituirea zilei de 28 iulie – Ziua Naţională a Ambulanţei din România, publicată în Monitorul Oficial la 10 martie 2015, acordă posibilitatea autorităţilor publice centrale şi locale, ONG-urilor, muzeelor şi reprezentanţelor României în străinătate să organizeze evenimente dedicate rolului şi meritelor serviciului român de ambulanţă în salvarea de vieţi omeneşti.

În contextul acestei zile, reiterăm că o parte dintre eparhiile Patriarhiei Române oferă serviciu de ambulanţă prin care vin în sprijinul celor aflaţi în dificultate.

Câteva referinţe:

Foto credit: ziare.com

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…