66 de ani de la aderarea României la UNESCO

S-au împlinit miercuri 66 de ani de la aderarea României la Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO).

România are înscrise pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului UNESCO şase obiective culturale şi două obiective naturale: biserici cu pictură murală din nordul Moldovei din prima jumătate a secolului al XVI-lea (1993), Mănăstirea Hurezi (1993), sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), cetăţile dacice din Munţii Orăştiei (1999), centrul istoric Sighişoara (1999), ansamblul bisericilor de lemn din Maramureş (1999), situl natural Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (1991), notează Agerpres.

Totodată, România este prezentă pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO cu şapte elemente: Ritualul Căluşului (2005/2008), Doina (2009), Tehnici de prelucrare a ceramicii de Horezu (2012), Colindatul de ceată bărbătească (2013), Jocul fecioresc din România (2015), tehnici tradiţionale de realizare a scoarţei (covoare de perete) în România şi Republica Moldova (2016) şi Mărţişorul – practici tradiţionale asociate zilei de 1 Martie (2017), înscriere multinaţională cu Republica Moldova, Bulgaria şi Macedonia de Nord

În Lista Indicativă a Patrimoniului Mondial UNESCO, România are înscrise 17 locuri şi bunuri, dintre care:

13 obiective culturale – Bisericile bizantine şi post-bizantine de la Curtea de Argeş; Frontierele Imperiului Roman – Dacia; Frontierele Imperiului Roman – Limesul dunărean; Ansamblul monumental de la Târgu Jiu; Ansamblul rupestru din Basarabi; Biserica de la Densuş; Biserica Trei Ierarhi de la Iaşi; Mănăstirea Neamţ; Centrul vechi al oraşului Alba Iulia; Culele din Oltenia; Peisajul cultural minier Roşia Montană; Centrul istoric al Sibiului şi ansamblul său de pieţe; Satele istorice Hollóko şi Rimetea şi împrejurimile lor;

4 obiective naturale – Masivul Retezat, Pietrosul Rodnei, Sînpetru – sit paleontologic şi Codrul Secular Slătioara.

UNESCO

Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) este una dintre cele 16 agenții specializate din sistemul Organizației Națiunilor Unite (ONU), constituită la 16 noiembrie 1945 de către un număr de 20 de state care au elaborat Constituția acestui organism. România i s-a alăturat la 27 iulie 1956. În prezent, UNESCO cuprinde 195 de state membre și 10 state asociate. Sediul se află în Paris, Franța.

Misiunea declarată a UNESCO este să contribuie la promovarea păcii și securității în lume prin intermediul educației, științei și culturii, în vederea consolidării cooperării internaționale, respectării drepturilor fundamentale ale omului, fără restricții de rasă, sex, limbă sau religie.

În prezent, Organizația își definește strategia și activitatea în baza a 17 obiective de dezvoltare durabilă cuprinse în Agenda 2030 a UNESCO. România este un partener stabil al UNESCO în atingerea obiectivelor sale strategice, fiind un membru activ al tuturor celor șapte convenții culturale UNESCO.

Foto credit: maramures.culturamm.ro (Biserica de lemn „Intrarea Maicii Domnului ȋn Biserică” din Bârsana, monument UNESCO)

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente