Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon a fost cinstit în mod deosebit miercuri, 27 iulie 2016, de cadrele medicale, angajații și pacienții Spitalului de Psihiatrie Voila din Municipiul Câmpina, județul Prahova. Cu prilejul hramului capelei instituției medicale, Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele Protoiereu Grigore Melnic, Protoieria Câmpina, împreună cu un sobor de preoți:…
Cadre medicale şi pacienţi s-au rugat astăzi, 27 iulie 2016, Sfântului Pantelimon în capela ocrotită de acest mare mucenic din cadrul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală. Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele Toma Ştefan, slujitor la acest lăcaş de cult. În cuvântul de învăţătură, părintele Ştefan i-a îndemnat pe credincioşii prezenţi…
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a fost sărbătorit miercuri, 27 iulie 2016, și în Capitală. Cu prilejul hramului, în biserica parohiei Foișorul de Foc Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi. După cum aflăm de la Radio TRINITAS, marţi seara, 26 iulie 2016, sute de credincioși au participat la o procesiune cu un…
În ziua sărbătorii Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, Mănăstirea Lacu-Sărat de lângă Brăila şi-a sărbătorit ocrotitorul. În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, şi Preasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, înconjuraţi…
La Constanța, mii de credincioși au luat parte, zilele acestea, la slujbele închinate Sfântului Pantelimon de la Catedrala Arhiepiscopală, unde se află un fragment din moaștele marelui mucenic, alături de cele ale Sfinților Mucenici Epictet și Astion. În ziua sărbătorii sfântului, astăzi, 27 iulie 2016, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul…
Biserica Spitalului de Oncologie din Bistrița va fi târnosită sâmbătă, 30 iulie 2016, de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Locașul de cult, finalizat de curând, a fost construit în curtea unității medicale de pe strada Alba Iulia și este ocrotită de „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul”, informează Radio Renaşterea. Slujba de târnosire a…
Credincioșii din localitatea clujeană Dâncu și din satele învecinate au participat miercuri, 27 iulie 2016, la hramul noii înființate Mănăstiri „Sfântul Pantelimon”. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, în bisericuța de lemn a parohiei, care datează din anul 1750, informează Radio Renaşterea. În cuvântul de învăţătură, Mitropolitul…
Preasfinţitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat Duminică, 24 iulie 2016, Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Călăraşi, Republica Moldova, informează Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei. După Sfânta Liturghie a fost oficiată o slujbă de Te-Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra familiei…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, în perioada 30 sept. – 3 oct. 2016, va avea loc Întâlnirea anuală a membrilor Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG), informează site-ul oficial al Eparhiei. Ediția de anul acesta se va desfășura în orașul Köln, landul Nordrhein-Westfalen (NRW)…
În localitatea Stallbaum din Germania (aprox. 50 km est de Nürnberg), cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a început construcţia unui aşezământ monahal ortodox. În Duminica a V-a după Rusalii, 24 iulie 2016, în biserica de lemn recent construită a fost oficiată prima Sfântă Liturghie, în…
Părintele Rusalin Simeria din Caransebeş, cel care a trecut la Domnul la vârsta de 100 de ani, a fost condus luni, 25 iulie 2016, pe ultimul drum de sute de credincioşi. Părintele a fost prohodit în Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi…