Iisus Hristos – Lumina Vieții Veșnice
Duminica a VI-a după Paști (a Orbului din naștere): [†¦] Hristos, după ce a înviat, ne-a născut la Botez din nou, dar spre „nădejde vie” în tot mai multă viață adevărată (1 Petru 1, 3).…
Duminica a VI-a după Paști (a Orbului din naștere): [†¦] Hristos, după ce a înviat, ne-a născut la Botez din nou, dar spre „nădejde vie” în tot mai multă viață adevărată (1 Petru 1, 3).…
Proiectul „Alege Școala!” a ajuns la final și în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. Sesiunea de închidere a avut loc în Sala Mare a Consiliului Județean, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, informează…
La Centrul eparhial din Timișoara a fost lansată miecurea aceasta lucrarea „Revista Teologică „Altarul Mitropolia Banatului” 1944-1947; 1951-2011, Repere monografice”, scrisă de Pr. Dr. Florin Dobrei. Au participat profesori și studenți de la Facultatea de…
Deși Calendarul Creștin Ortodox consemnează în fiecare zi pomeniri de sfinți, cunoscuți sau mai puțin cunoscuți de credincioși, Biserica a rânduit ca, pentru fiecare zi a săptămânii să putem cere în rugăcuiunile noastre mijlocirea unor…
Centrul de Pelerinaj „Sfântul Apostol Pavel” și Agenția „Basilica Travel” ale Patriarhiei Române organizează, în perioada 6-15 iulie dar și în perioada 3-12 august, un pelerinaj Turcia și Capadocia, informează TRINITAS TV. În cele 11…
Deși prima lună a verii nu e, de obicei, atât de bogată în sărbători mari ca, de exemplu, luna mai, anul acesta atât Înălțarea, cât și Rusaliile sunt prăznuite în iunie. Mai mult, unii dintre…
Preotii din Parohia constănțeană Parc Tabacarie au initiat Programul social „Caravana Sfântului Mina”. În prima zi a Programului, peste 20 de copii cu deficiente psiho-motorii care invata la Scoala Gimnaziala Speciala dinTechirghiol au primit daruri,…
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” – Foișorul de Foc din Capitală începe să-și recapete strălucirea de altă dată. În luna ianuarie a anului trecut, turla lăcașului de cult a ars într-un incendiu. După mai bine…
Ultima conferință pastorală de primăvară din Arhiepiscopia Sibiului a avut loc la Făgăraș, la sediul celor două protopopiatului. Au participat preoții din jurisdicția Protoieriei și din Protoieria Rupea, informează TRINITAS TV. Întâlnirea a fost prezidată…
Premierea participanților la concursul „De la Florii la Înălțare” a avut loc marți, 4 iunie 2013, la Biserica „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, informează radiorenasterea.ro Festivitatea de premiere a fost deschisă la ora 11 printr-o…
Copiii au fost sărbătoriți și în Episcopia Slatinei și Romanaților, participând la cea de-a VI-a ediție a Festivalului Interjudețean de Teatru cu tematică moral-religioasă, care s-a desfășurat în data de 1 iunie 2013 la Școala…
În perioada 3-5 iunie 2013, în cadrul proiectului FORTE, s-a desfășurat la Tulcea cursul de Management al serviciilor social – filantropice, după cum ne-a precizat Pr. Consilier patriarhal Dorel Moțoc, secretarul Federației Filantropia. La acest…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în perioada 25 aprilie – 25 mai 2013, a avut loc la Galați concursul de eseuri literare „Mama – chip de icoană”, concurs aflat anul acesta…
Prima duminică după 1 iunie a fost proclamată de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Duminică a Părinților și copiilor, ca semn de omagiu pe care Biserica îl aduce familiei creștine, părinților și copiilor,…
Sub egida Editurii Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, un nou volum din scrierile Fericitului Augustin, cu titlul Predici la Înălțarea Domnului și la…
Ziua de 1 iunie a fost sărbătorită în două municipii din Mitropolia Olteniei. Atât la Târgu Jiu, cât și la Corabia, credincioșii, împreună cu preoții, au înălțat rugăciuni pentru sănătatea și ajutorul celor mai mici…
În Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Centrului eparhial din Caransebeș a avut loc de curând festivitatea de premiere a elevilor care au obținut rezultate bune la olimpiada de religie, faza județeană și…
În contextul împlinirii a 15 ani de slujire în spațiul comunicațional al radiofoniei ortodoxe, jurnaliștii Radio TRINITAS din toată țara s-au reunit sâmbătă, 1 iunie, în cadrul unui colocviu găzduit de Aula Academiei Brâncovenești de…