Premierea Concursului De la Florii la Înălțare

Premierea participanților la concursul „De la Florii la Înălțare” a avut loc marți, 4 iunie 2013, la Biserica „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, informează radiorenasterea.ro

Festivitatea de premiere a fost deschisă la ora 11 printr-o rugăciune, după care a avut loc un moment artistic, susținut de elevi ai Școlii cu clasele I-VIII „Ioan Bob” din municipiu. Grupul a fost coordonat de profesoara de religie Voichița Rus. Concursul aflat la a IV-a ediție s-a desfășurat pe patru secțiuni: Religie, Literatură, Icoane pe sticlă și Desene diverse. Elevii care s-au implicat în cele patru secțiuni au primit diplome de participare, iar cei mai buni au fost premiați.

La eveniment a fost prezent, pe lângă profesorii îndrumători și inspectorul de religie al județului Cluj, părintele Marian Sidon, care a vorbit în cuvântul său despre importanța educării copiilor în spiritul bisericii: „Știm cu toții că școala pune accent în general pe formarea științifică a omului, decât pe latura formativă sau educativă a copilului, iar ceea ce se întâmplă astăzi în biserica „Schimbarea la Față” în colaborare cu școala gimnazială „Ioan Bob” este un exemplu de bună practică, prin care înțelegem că ceea ce contează cu adevărat este educarea viitorului copil, iar această educație a viitorului elev nu poate să fie lipsită de dimensiunea religioasă”. Gazda evenimentului a fost părintele paroh al Bisericii „Schimbarea la Față”, Titus Moldovan, care a declarat că Biserica, alături de școală și familie, are un rol foarte important în creșterea și educarea copiilor și a tinerilor.

În acest sens parohia „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca a demarat încă din 2010, în colaborare cu școala „Ioan Bob” un proiect prin care să vină în întâmpinarea nevoilor elevilor.:”Din 2010 s-a lucrat la acest proiect, concurs-expoziție, în sensul că sunt creațiile copiilor: icoane, diferite obiecte, ouă de Paști. Expoziția s-a făcut la biserică, după ce au fost evaluate lucrările, iar copiii au fost deosebit de atenți să vadă dacă le sunt răsplătite eforturile. Au fost împărțiți pe grupe: grupa I între 7 și 9 ani, grupa a II -a între 10 și 11 ani, grupa a III-a între 12 și 15 ani. Participanții au realizat icoane, desene, obiecte, dar au prezentat și poezii și eseuri pe diferite teme religioase”. Concursul „De la Florii la Înălțare” este doar una dintre activitățile extraliturgice derulate în Parohia „Schimbarea la Față” din centrul municipiului Cluj-Napoca. Potrivit părintelui paroh Titus Moldovan, aici se desfășoară mai multe proiecte catehetice pentru copii și tineri, având ca spațiu de desfășurare subsolul bisericii.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…