Toate știrile

La Șimon – Bran se înfiripă o tradiție monahală

După săptămâni de ploi și vreme posomorâtă, într-o sâmbătă dimineață, când soarele pierdut până atunci în norii grei începea să strălucească, am pornit cu încredere spre Bran. Mănăstirea de acolo, despre care auzisem de la…

Alegerea corectă

Istoria care ne interesează în mod special pe noi, creștinii, adică istoria felului sau felurilor în care Dumnezeu știe să se întâlnească și să vorbească cu oamenii într-o pedagogie adesea greu de deslușit, nu este…

Concertul „Bucuria Învierii”, la Ateneul Român

Patriarhia Română și Parohia „Sfântul Nicolae” – „Dintr-o zi” vă invită luni, 19 mai, la Ateneul Român, la concertul vocal-simfonic „Bucuria Învierii”. Evenimentul reunește Orchestra Metropolitană București și Corul „Accoustic”, dirijate de Daniel Jinga, dar…

Reuniunea tinerilor ortodocși din Baia Mare

400 de tineri au participat astăzi, 10 mai 2014, la de-a doua ediție a reuniunii Tinerilor Ortodocși din Protopopiatul Baia Mare. Evenimentul s-a desfășurat în Parohia Dumbrăvița în prezența Preasfințitului Părinte Iustin Sighetanul, Arhiereu-vicar al…

Simpozion Național Studențesc la Mănăstirea Tismana

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova va organiza anul acesta, în perioada 20 – 22 mai, la Mănăstirea Tismana, Gorj, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei, Mitropolitul Olteniei și Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă,…