Fostul paroh al Catedralei Mitropolitane din Paris, preotul Constantin Târziu, a fost înmormântat miercuri, 11 iulie 2018, în cimitirul Thiais din Paris. Părintele a trecut la cele veșnice în ziua de sâmbătă, 7 iulie. Slujba înmormântării a fost oficiată de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, după Sfânta Liturghie, informează site-ul oficial al Mitropoliei. Părintele…
Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei a oficiat joi, 12 iulie, slujba de binecuvântare a Așezământului „Acoperământul Maicii Domnului” din comuna Unirea. Instituţia socială a fost deschis în luna februarie a acestui an și oferă îngrijire pentru 17 persoane vârstnice. În cuvântul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei a vorbit despre importanţa asistenţei sociale…
Trei biserici monument istoric din Arhiepiscopia Craiovei au intrat de curând într-un amplu proces de consolidare şi restaurare: Ansamblul Monahal de la Jitianu, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” – Ungureni şi Biserica „Toţi Sfinţii” – Hagi Enuşi, ambele din Craiova. Lucrările sunt susţinute prin finanţare europeană şi cuprind întreaga structură a sfintelor locaşe de închinare, de la…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a primit joi la Reşedinţa Patriarhală pe Stareţii Marii Lavre şi Schitului Prodromu, împreună cu membrii delegaţiilor însoţitoare, care se află de câteva zile în ţara noastră. La finalul întrevederii, Patriarhul României le-a oferit două seturi de sfinte vase şi mai multe volume apărute la editurile Patriarhiei Române. După ce au…
Spectacolul de teatru „Osânda cărţilor”, dedicat Centenarului Marii Unirii, după un text scris de părintele Bogdan-Aurel Teleanu şi regizat de actriţa Simona Pandele, s-a desfăşurat în ziua de 12 iulie 2018, pe scena sălii de festivităţi a penitenciarului Jilava. „Osânda cărţilor” este un spectacol de teatru de o mare sensibilitate, cu valoare literară, educativă şi…
Panagiotis Neochoritis, Arhonte Protopsalt al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, va fi invitatul special al celei de a XI-a ediții a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin care va avea loc la Iași în perioada 16-20 Iulie 2018. Ediția de anul acesta va consta într-o serie cursuri care se vor desfășura pe o perioadă de cinci zile: cursuri…
Eroii neamului au fost pomeniţi joi în rugăciune la Paraclisul Catedralei Naţionale la finalul Sfintei Liturghii oficiate de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal. Legătura dintre eroii neamului şi Catedrala Naţională, ce se înalţă în apropierea Paraclisului, constă în faptul că lăcaşul de cult reprezentativ pentru ortodoxia românească va avea hramul principal Înălţarea Domnului, devenind…
Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a oficiat miercuri Sfânta Liturghie la hramul Schitului „Sfânta Olga”, scrie site-ul oficial al Eparhiei Romanului şi Bacăului. Cu acest prilej, ierarhul a rostit un cuvânt în care a prezentat viața Sfintei Împărătese Olga şi i-a îndemnat pe cei prezenţi să urmeze credinţa şi…
În omilia rostită joi, 12 iulie, la Paraclisul Catedralei Naționale, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a făcut referire la stadiul avansat al lucrărilor Catedralei Naționale și a evidențiat că „acest edificiu este dovada lucrării minunate a icoanei făcătoare de minuni Prodromița”. Așa putem explica cum într-un timp atât de scurt, marcat de crize economice și de diverse…
Stareţul Marii Lavre din Muntele Athos, prezent la hramul Paraclisului Catedralei Naţionale, a afirmat în cuvântul rostit joi la finalul Liturghiei faptul că Maica Domnului îi poartă în rugăciunile ei pe închinătorii paraclisului, dar şi pe ctitorii Catedralei Naţionale. „Suntem siguri că Maica Domnului, prin icoana sa Prodromiţa, nu se roagă doar pentru închinătorii acestui…
Părintele Prodromos de la Marea Lavră şi părintele Atanasie de la Schitul Prodromu au slujit joi alături de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul la hramul paraclisului Catedralei Naţionale dedicat icoanei Maicii Domnului Prodromiţa. Liturghia a fost oficiată în altarul de vară al paraclisului. Din sobor au făcut parte părinţii slujitori ai lăcaşului de cult de pe…