În Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeş au venit foarte mulți credincioși la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, pentru a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură. „Dincolo de evenimentul istoric petrecut în vremea aceea în cetatea Ierusalimului, noi astăzi suntem datori…
Biserica din Parohia Goleț a fost resfințită de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, sâmbătă, 23 aprilie 2016, când este sărbătorit „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. La orele dimineții Ierarhul a săvârșit slujba de resfințire a sfântului locaș, recent renovat, după care a oficiat și Sfânta Liturghie. Cu acest prilej biserica a mai primit încă un…
Credincioșii din Parohia Ciudanovița l-au așteptat în vinerea Floriilor pe Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în fața Capelei „Nașterea Maicii Domnului” din Ciudanovița-Colonie. Oamenii aveau crengi de salcie în mână. De la sfântul locaș, credincioșii au pornit alături de chiriarh, spre locul numit de localnici „Dealul Golgota”. Pe tot parcursul drumului copiii au cântat pricesne…
În Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Centrului eparhial din Caransebeş a avut loc joi, 21 aprilie 2016, concertul prepascal „Crucii Tale ne închinăm Hristoase!”, informează Diac. Pavel Canea şi Darius Herea de la Biroul de Presă al Episcopiei Caransebeşului. Concertul a fost susţinut şi la Biserica „Schimbarea la Față” din cartierul Govândari,…
În Duminica a cincea din Postul Mare, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat Sfânta Liturghie la Schitul Nicolinţ din județul Caraș-Severin. În biserica cu hramul „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, credincioșii au venit în număr mare. În cuvântul de învăţătură Ierarhul a subliniat importanţa postului. „În această duminică, Biserica noastră face…
Elevi de la liceele din Caransebeș au participat în săptămâna a cincea din Postul Mare la o conferință adresată lor, având ca scop conștientizarea tinerei generații de a avea un comportament moral creștin, încercând tot mai mult de a-L cunoaște pe Hristos, informează diac. Pavel Canea şi Darius Herea de la Biroul de Presă al…
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a oficiat miercuri, 13 aprilie 2016, Slujba Canonului cel Mare a Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș, informează Diac. Pavel Canea şi Darius Herea de la Biroul de Presă al Eparhiei Caransebeşului. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului.…
Aula Magna a Universității „Eftimie Murgu” din Reșița a găzduit joi, 7 aprilie 2016, conferința susținută de părintele conf. univ. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu. Tema propusă spre dezbatere în cadrul conferinței, la care a participat și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost „Tinerii și Biserica”. În…
Întâlnirea preoţilor şi profesorilor de religie din cadrul Cercului pastoral-misionar Reşiţa-Anina s-a desfăşurat joi, 7 aprilie 2016, la Biserica „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş” din Reșița. Evenimentul a debutat cu săvârşirea Acatistului Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Preasfinţia Sa a subliniat importanţa cultivării…
„Rolul profesorilor de Religie în formarea identităţii tinerilor creştini” a fost tema conferinței susținută în cadrul întâlnirii preoților și profesorilor de religie aparținători Cercului pastoral-misionar Oravița-Răcășdia, a precizat Diac. Pavel Canea de la Biroul de presă al Episcopiei Caransebeșului. Evenimentul s-a desfășurat joi, 31 martie, și a debutat la Biserica parohială „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”…