Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la etapa finală a Festivalului-Concurs Național de Muzică Bisericească Lăudați pe Domnul!, ediția a 10-a, Palatul Patriarhiei din Bucureşti, vineri, 27 octombrie 2017: Ediţia a 10-a (aniversară) a Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Bisericească Lăudaţi pe Domnul! ne cheamă să mulţumim lui Dumnzeu pentru lucrarea culturală şi misionară…
Parohia Ostrov din Protopopiatul Babadag a găzduit marți, 17 octombrie 2017, evenimentul intitulat Prigoana comunistă împotriva credinţei şi a credincioșilor. Penitenciarul de la Ostrov, Jud. Tulcea (1952-1964). Acesta a avut loc în contextului Anului Comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului. Manifestarea a debutat, la locul fostului penitenciar, cu oficierea slujbei Parastasului.…
Există minuni care ne obligă la credință! Sunt atâtea dovezi ale existenței lui Dumnezeu, încât doar un om cu minte întunecată poate să spună că Dumnezeu nu există, a subliniat PS Petroniu în omilia rostită în data de 15 octombrie 2017. Conform site-ului oficial al Eparhiei, Preasfințitul Părinte Petroniu a slujit duminică în Parohia Someș-Odorhei,…
În perioada 29 septembrie-1 octombrie a avut loc, la Freiburg, a zecea reuniune anuală a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG). Invitatul din acest an a fost părintele diacon Sorin Mihalache de la Universitatea din Iași. Subiectul întrunirii a fost dialogul dintre științele contemporane și credință. Peste 150 de tineri români din Germania, Austria,…
Interviu acordat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, jurnalistului și producătorului de televiziune Titi Dincă în data de 30 septembrie 2007 la Reședința Patriarhală, pentru posturile publice de televiziune și de radio. Titi Dincă: Primul și al șaselea Patriarh poartă același nume de botez: Ilie. Preafericirea Voastră, începem discuția noastră în jurul unei…
În Sala de festivităţi a Seminarului Teologic Sf. Ioan Gură de Aur din Târgovişte s-a desfăşurat în 21 septembrie 2017 consfătuirea semestrială a profesorilor de Religie din jud. Dâmbovița. Lucrările au fost prezidate de IPS Mitropolit Nifon care a transmis că ora de religie are un aport deosebit la viitorul ţării prin formarea tinerei generaţii,…
Sărbătorită începând cu anul 2013 în data de 31 august, Ziua Limbii Române constituie un prilej de celebrare și aprofundare a limbii materne și de recunoaștere a importanței sale ca element esențial în menținerea identității naționale, atât în țară, cât și în rândul comunităților românești din diaspora. Cu prilejul primei celebrări a acestei zile, Întâistătătorul…
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului i-a îndemnat duminica aceasta pe credincioşii din sectorul Ciocana să îşi întărească credinţa în Dumnezeu. Numai aşa primim putere să înfruntăm momentele dificile din viaţa noastră; având credinţă nu suntem singuri, ci cu Tatăl Ceresc. Omul are nevoie de credinţă, a evidenţiat PS Părinte Antonie de Orhei în omilia sa.…
În Duminica a 10-a după Rusalii, IPS Ciprian s-a rugat împreună cu credincioșii Parohiei vrâncene Suraia I. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în locașul de cult cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva din localitate și le-a transmis celor prezenți că suferința sufletească nu se poate vindeca prin leacuri medicale, ci numai prin credință, rugăciune și răbdare.…
Episcopul Giurgiului, PS Ambrozie, s-a rugat duminica aceasta împreună cu credincioşii prezenţi la Mănăstirea Comana. Ierarhul le-a transmis în 13 august 2017 că Mântuitorul Hristos nu vrea de la noi doar postul de mâncare, ci doreşte să rupem toate legăturile nedreptăţii. Predica sa rostită în timpul Sfintei Liturghii s-a concentrat pentru început pe importanţa credinţei…
PS Ieronim Sinaitul a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală. Episcopul vicar patriarhal le-a vorbit credincioşilor prezenţi în 13 august 2017 despre credinţă şi le-a spus că aceasta ne dăruieşte bunătăţile lumii acesteia şi ale celei viitoare. În omilia sa, ierarhul a amintit de beneficiile postului care este o recomandare dată de Însuşi Mântuitorul…