Preafericitul Părinte Neofit, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, își aniversează marți ocrotitorul spiritual: pe Sfântul Mucenic Neofit. Patriarhul Neofit s-a născut în 15 octombrie 1945 în Sofia. La 3 august 1975 a intrat în monahism, iar pe 8 decembrie 1985 a fost hirotonit Episcop vicar de Sofia. În anul 1994 a fost ridicat la rangul de Mitropolit…
Vineri, 24 ianuarie 2020, se împlinesc 161 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), moment deosebit din istoria poporului român, înfăptuit la Bucureşti de Adunarea Electivă a Munteniei, care a ales ca domnitor al Ţării Româneşti pe Alexandru Ioan Cuza, într-o clădire a Bisericii Ortodoxe Române de pe Dealul Mitropoliei, pe locul…
Unul dintre cele mai originale complexe monastice, situat pe teritoriu bulgăresc, la o distanţă de 20 km de oraşul Ruse, în localitatea Ivanovo va aniversa 800 de ani de existență. Mai exact, este vorba de o reţea de biserici, capele şi mănăstiri săpate în stâncă, la 32 de metri deasupra râului Lom. Mitropolitul Naum de…
Preafericitul Părinte Sava, Mitropolitul Varşoviei şi al întregii Polonii, își cinstește marți ocrotitorul spiritual: pe Sfântul Sava, arhiepiscopul Serbiei şi ctitorul mănăstirii Hilandar. Mitropolitul Varşoviei şi al întregii Polonii s-a născut în 15 aprilie 1938 în Sniatycze, lângă Zamosc, Polonia. Michael Hrycuniak a urmat seminarul și apoi studii teologice, pe care le-a absolvit în anul…
Consiliul Național al Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) s-a reunit sâmbătă în Capitală. Evenimentul s-a desfășurat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost Părintele consilier patriarhal Nicușor Beldiman de la Sectorul Teologic educațional al Patriarhiei Române. În deschidere, Părintele Beldiman le-a spus tinerilor că sunt „cei dintâi…
Preafericitul Părinte Ilia al II-lea, Patriarhul Catolicos al întregii Georgii, a împlinit sâmbătă, 4 ianuarie 2020, vârsta de 87 de ani. Patriarhul Georgiei s-a născut în 1933 la Vladikavkaz, în Osetia de Nord, primind la botez numele de Irakli. După ce a terminat şcoala, Irakli a studiat la Academia şi Seminarului Teologic din Moscova. A…
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, aniversează sâmbătă, 4 ianuarie 2020, cinci ani de la întronizarea ca Arhiepiscop al Romanului și Bacăului. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Daniel a transmis Înaltpreasfinţiei Sale un mesaj de felicitare. Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului s-a născut în data de 29 martie 1954, la Stănița (Neamț). La vârsta de 14 ani a intrat…
Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul a primit marți, 31 decembrie 2019, vizita Episcopului Macarie al Europei de Nord. „Mulțumesc Preamilostivului Dumnezeu că înainte de a reveni la Stockholm, am trăit bucuria reîntâlnirii la Cluj cu Părinții noștri duhovnicești, IPS Mitropolit Andrei și PS Episcop Vasile Someșanul. Blândul nostru Părinte Episcop Vasile a împlinit ieri 71 de…
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan aniversează sâmbătă cinci ani de la întronizarea ca Mitropolit al Banatului. La acest moment aniversar, ierarhul a fost felicitat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Mitropolitul Ioan s-a născut în 14 noiembrie 1951, în localitatea Pietrani, jud. Bihor, la botez primind numele Ionel; a urmat Liceul „Constantin Brâncuşi” din Oradea (cu bacalaureat în…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis felicitări Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon la aniversarea a 20 de ani de la întronizarea în demnitatea de Arhiepiscop al Târgoviştei, 26 decembrie 2019. Un ierarh harnic și un om al dialogului Demnitatea slujirii de arhipăstor în eparhie este sfântă şi mare, iar sarcinile ei sunt multiple, mai ales într-o…
IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, aniversează în a doua zi de Crăciun 20 de ani de la întronizarea ca Arhiepiscop al Târgoviştei. La această ocazie, Patriarhul Daniel i-a transmis un mesaj de felicitare. Înaltpreasfințitul Părinte Nifon s-a născut în 5 ianuarie 1944, în comuna Creţeşti-Vidra, jud. Giurgiu, din părinţii Anghel şi Maria Mihăiţă, la botez…