Episcopul Partenie Ciopron a fost pomenit joi, la Bălţi – Republica Moldova, la împlinirea a 42 de ani de la trecerea sa la cele veşnice, fiind ultimul episcop român care a păstorit la Bălţi până la ocupaţia sovietică din 1944. Slujba de comemorare a fost oficiată de Episcopul Antonie la biserica „Naşterea Domnului şi Mântuitorului…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj cu prilejul comemorării vrednicului de pomenire Patriarhul Teoctist Arăpaşu, la împlinirea a 15 ani de la trecerea la cele veşnice, sâmbătă, 30 iulie 2022. Actualul Patriarh al României a evocat chipul luminos al predecesorului său. „În toată viaţa sa, Părintele Patriarh Teoctist a răspândit…
În data de 30 iulie s-au împlinit 15 ani de la plecarea la Domnul a Patriarhului Teoctist. După 21 de ani de păstorire ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a trecut la cele veșnice în data de 30 iulie 2007. Patriarhul Teoctist, pe numele lui de mirean Teodor Arăpașu, s-a născut în data de 7…
Părintele Liviu Burlacu, coordonatorul unui centru destinat terapiei dependențelor, a explicat într-un material realizat de Libertatea cum se pot schimba în bine vieţile oamenilor afectaţi de adicţii, care trec pragul centrului. Centrul rezidențial „Izvorul Tămăduirii”, dedicat tratamentului dependențelor de alcool și alte droguri, funcţionează în localitatea băcăuană Bogdan Vodă din anul 2019. Centrul a fost…
„Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur”, spunea Părintele Nicolae Steinhardt de la a cărui naştere s-au împlinit vineri 110 ani. De asemenea, el a îndemnat în timpul vieţii atât prin…
Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud îşi serbează vineri ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Mucenic Veniamin. Preasfinția Sa este originar din Republica Moldova, fiind născut în Comuna Puhoi, Raionul Anenii Noi, în anul 1975. A intrat în viața monahală la Mănăstirea Neamț în anul 2007, iar la începutul anului 2008 a fost hirotonit ierodiacon și apoi ieromonah pe…
Una dintre cele mai importante perioade de postire din timpul anului liturgic, Postul Adormirii Maicii Domnului, începe luni, 1 august, și se va încheia două săptămâni mai târziu, în 15 august. Lăsatul secului pentru acest post se face cu o zi mai înainte, în 31 iulie 2022. A fost stabilit de Biserică pentru a celebra…
Grupul folcoric Iza a primit marți „Crucea Voievodală Maramureșeană”, cea mai înaltă distincție a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Distincția a fost conferită de Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului „în semn de înaltă apreciere și aleasă prețuire pentru păstrarea și transmiterea la cel mai înalt nivel cultural și artistic a folclorului național autentic și maramureșean…
Episcopul Macarie al Europei de Nord a oferit miercuri o veste bună în cazul fetiţei bolnave pentru care a făcut apel la rugăciune. Ierarhul a precizat că Teodora „se simte mai bine şi a fost extubată”. Preasfinţia Sa le-a mulţumit tuturor celor care s-au rugat pentru ea şi a îndemnat în continuare la rugăciune pentru…
Peste 5000 de oameni au adus cinstire moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae care au fost duse, în perioada 23-24 iulie, de la Biserica „Sfântul Gheorghe – Nou” din Capitală la Biserica Bălușești din județul Neamț. Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Nicolae a fost dusă în parohia nemţeană de o delegaţie condusă de preotul paroh Emil…
Biserica „Înălțarea Domnului” – Domnița Bălașa, Paraclis Patriarhal, din București va fi sfințită duminică, 31 iulie. Lăcașul de cult, ctitorit de doamnele din familia Brâncoveanu, a trecut printr-un amplu proiect de restaurare care s-a desfășurat pe parcursul a patru ani și a fost finanțat din fonduri europene. Lucrările efectuate în întregul complex, intitulat „Așezămintele Brâncovenești…