Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a oficiat Sfânta Liturghie de Nașterea Domnului la Centrul Eparhial de la Roma. Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a dat citire Pastoralei de Crăciun a Preasfințitului Părinte Siluan al Italiei. „Dumnezeu-Iubirea nu este vrednic de alt răspuns și de altă atitudine, din partea noastră, decât de iubire”, transmite Episcopul…
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a oficiat luni Sfânta Liturghie la Mănăstirea Tismana din județul Gorj, care și-a serbat ctitorul și ocrotitorul: Sf. Cuv. Nicodim. Sărbătoarea a debutat, în ajunul pomenirii sfântului, cu Slujba Pavecerniței, a continuat cu Liturghia arhierească și s-a încheiat cu slujba de sfințire a apei. „Astăzi trăim în lumina dumnezeiască a praznicului Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, o…
Anuarul Liturgic și Tipiconal pentru anul 2023 a fost publicat de Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă. Volumul cuprinde îndrumări tipiconale pentru fiecare zi din an. Anul 2023 a fost declarat de Sfântul Sinod „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)” în Patriarhia Română. Cartea vine…
„Hristos împlinește restaurarea firii omenești în Persoana Sa. Firea omului devine templu și casă a Cuvântului lui Dumnezeu”, spune Preasfințitul Părinte Ioan Casian în Pastorala transmisă de Nașterea Domnului. „Fiecare persoană își împlinește menirea prin creșterea de la chipul lui Dumnezeu sădit în ea la asemănarea cu El. Aceasta creștere este atât una împreună, comunitară…
Autoritățile israeliene au prezentat recent una dintre cele mai impresionante grote funerare descoperite vreodată pe teritoriul țării, cu o vechime de aproximativ două milenii. Situl, identificat drept mormântul moașei Salomeea din Betleem, va fi deschis publicului. Potrivit Tradiției, moașa Salomeea din Betleem L-a vizitat pe Pruncul Iisus și pe Maica Sa în peștera din Betleem,…
„Întruparea Mântuitorului a fost posibilă doar prin acordul Maicii Domnului, care, în momentul Bunei Vestiri, a acceptat această unică misiune și a zis: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău”, a subliniat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul luni, la Catedrala Patriarhală. Ierarhul a explicat de ce o sărbătorim în mod special pe Maica Domnului în…
„Crăciunul este o chemare la credință, iubire și nădejde. Urmând această chemare vom fi făclii luminoase, luminând peștera întunecată, plină de ură, frustrări și păcate a sufletelor multor frați ai noștri”, a spus Preasfințitul Părinte Vincențiu în Pastorala transmisă de Nașterea Domnului. În prima parte a pastoralei, Ierarhul explică condacul „Fecioara astăzi” pe care îl…
Preasfinţitul Părinte Nestor împlineşte luni un an de la întronizarea ca Episcop al Devei şi Hunedoarei. Patriarhul României l-a felicitat cu ocazia acestei aniversări. Repere biografice Preasfințitul Părinte Nestor (Dumitru-Cristian Dinculeană) are vârsta de 39 de ani. S-a născut în 11 iunie 1983, la Craiova, județul Dolj. Între anii 2003-2007 a urmat cursurile Facultății de Teologie…
Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, îşi sărbătoreşte luni ocrotitorul spiritual, Sf. Cuv. Nicodim cel Sfinţit de la Tismana. Patriarhul Daniel i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare. Ierarhul s-a născut în 6 aprilie 1962, în comuna Godeanu, jud. Mehedinţi, din părinţii Dumitru şi Maria Nicolăescu, la botez primind numele Nicolae. Între anii…
Peste 150 de elevi ortodocși de diferite naționalități au participat joi la Sfânta Liturghie oficiată la Parohia Ortodoxă Română „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din Salzburg, Austria. Slujba a fost oficiată în limba germană de Părintele Paroh Dumitru Viezuianu și de Arhimandritul grec Ilias Papadopoulos. Elevii au rostit Crezul și „Tatăl nostru” în diferite limbi,…
„Printre multele mesaje de suflet pe care le-am primit în aceste zile, Felicitarea de Nașterea Domnului transmisă prin poștă de Petru, un convertit suedez din Malmö, m-a emoționat foarte mult”, a scris pe Facebook Preasfințitul Părinte Macarie sâmbătă, în Ajunul Crăciunului. Petru i-a scris ierarhului: „Doresc să vă mulțumesc pentru un an foarte frumos din…