Episcopul Nestor, 1 an de la întronizare

Preasfinţitul Părinte Nestor împlineşte luni un an de la întronizarea ca Episcop al Devei şi Hunedoarei.

Patriarhul României l-a felicitat cu ocazia acestei aniversări.


Repere biografice

Preasfințitul Părinte Nestor (Dumitru-Cristian Dinculeană) are vârsta de 39 de ani. S-a născut în 11 iunie 1983, la Craiova, județul Dolj. Între anii 2003-2007 a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, Secția Teologie Pastorală. În 2009 a absolvit un master la aceeași instituție de învățământ.

A urmat cursuri de doctorat, între 2011-2014, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. A obținut o bursă de studiu la Padova-Italia în vederea redactării tezei de doctorat (2012-2013). A obținut titlul de doctor în 2015.

În 2009 a fost tuns în monahism și a primit numele de Nestor. A fost hirotonit ieromonah în 2011 și hirotesit arhimandrit în 2014. În 2013, pe o perioadă de jumătate de an, a îndeplinit funcția de Consilier Pastoral-Liturgic al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Între 2013-2018 a fost Vicar Administrativ – bisericesc, iar în perioada 2018-2021 a ocupat funcția de Vicar administrativ – eparhial.

În data de 25 februarie 2021 a fost ales de Sfântul Sinod Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, cu titulatura Hunedoreanul. Hirotonia episcopală a avut loc în Catedrala din Deva în data de 7 martie.

În urma plecării la cele veșnice a Preasfințitului Părinte Gurie, Preasfințitul Părinte Nestor a fost ales, în data de 16 decembrie 2021, Episcop al Devei și Hunedoarei.

A fost întronizat în 26 decembrie 2021 la Catedrala Episcopală „Sfântul Nicolae” din Deva.

Vezi mai multe detalii biografice aici.

Foto credit: Basilica.ro

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente