Bisericile Ortodoxe au celebrat Floriile în data de 21 aprilie 2019, sărbătoare ce rememorează momentul în care Hristos Domnul a intrat în Ierusalim, începând astfel drumul spre Sfintele Pătimiri şi Înviere. Singura Biserică Ortodoxă (locală şi autonomă) care a sărbătorit duminica aceasta Învierea Domnului este cea a Finlandei (află motivul aici). În articol vă prezentăm Sărbătoarea…
„Autosuficiența înseamnă, în ultimă instanță, a nu mai căuta mântuirea, a nu mai simți nevoia de mântuire”, a spus în Duminica Floriilor Episcopul Macarie al Europei de Nord. „Înseamnă pierderea acelui simțământ al urgenței și al iminenței care e specifică creștinului care caută să se mântuiască”, a explicat Preasfinţia Sa. În timpul omiliei rostite la…
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în seara zilei de sâmbătă, 27 aprilie 2019, o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va aduce Sfânta Lumină de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cu un avion special. Sfânta Lumină va fi oferită la slujba de Înviere (orele 24.00)…
Consiliul Consultativ al Cultelor din Albania s-a reunit vineri, la Tirana, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Albaniei. La întrunire au luat parte: Bujar Spahi, conducătorul comunităţii musulmane, Arhiepiscopul George Frendo de Tirana, Edmond Brahimaj, conducătorul ordinului Bektashi, şi Ylli Doçi, preşedintele Alianţei Evanghelice, informează Romfea News. În cadrul întrunirii au fost discutate chestiuni legate…
În cadrul Deniei din Sfânta şi Marea Marţi, oficiată luni seara la Catedrala Patriarhală, făcând referire la Pilda celor zece fecioare, Părintele Lucian Petroaia de la Facultatea de Teologie din Bucureşti a vorbit despre rostul omului pe pământ şi motivul participării la cultul divin. „Pentru ce participăm la denie, de ce venim în general la…
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a liturghisit în Duminica Floriilor la hramul Mănăstirii Codru din Babadag. Aşezământul monahal închinat sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim a fost înfiinţat în anul 2005, la iniţiativa actualului stareţ Victorin Tudor. Piatra de temelie a bisericii mari a fost aşezată de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în data de 1 aprilie…
Mitropolitul Andrei a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica Floriilor la Parohia clujeană Floreşti care şi-a sărbătorit hramul. După citirea textului biblic, Părintele Mitropolit a rostit un cuvânt în care le-a vorbit credincioșilor prezenți despre semnificația Sâmbetei lui Lazăr și a Duminicii Floriilor, sărbători premergătoare Săptămânii Pătimirilor. Reproducând cuvintele Monahului Andrei Criteanu, din lucrarea „Mântuirea păcătoşilor”,…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit luni Mirostirionul de la mănăstirea Duminica Sfinților Români din Capitală, spaţiul unde va avea loc pregătirea Marelui Mir. „La această mănăstire şi la Atelierele Patriarhiei Române, unde se pregătesc obiectele de cult pe care noi le găsim în Biserici, am găsit acest spaţiu potrivit care a fost amenajat cu multă…
Anul acesta cei aproape un milion de români care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe nu îşi vor mai serba onomastica în ziua de 23 aprilie. Printr-o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Marele Mucenic va fi sărbătorit în a doua zi de Paşti, luni, 29 aprilie. Motivul acestei schimbări este acela că…
În ziua sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a liturghisit în Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc. Omilia ierarhului a avut ca teme principale ungerea din Betania şi Intrarea Domnului în Ierusalim. Preasfinţia Sa a evidenţiat că „Iuda cârtitorul, un fur și trădător, voia să se vândă mirul”, însă „Maria…
„Hristos ne învaţă că lumea poate fi cucerită numai prin blândeţe şi smerenie, ignorând astfel minciuna oamenilor care Îl primeau cu laude. În spatele acestor laude erau interese”, a spus în Duminica Floriilor Episcopul Ignatie al Huşilor. Episcopul a liturghisit în biserica din localitatea Vadurile, filie a Parohiei Iana, informează Episcopia Huşilor. În omilia sa,…