Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, a sfinţit duminică cea mai nouă biserică din municipiul Târgovişte. Lăcaşul de cult are hramurile „Sf. Ioan Gură de Aur” și „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” și va fi atât biserică parohială, cât și paraclis pentru elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” din…
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oficiat slujba de sfințire a Paraclisului Spitalului Cantacuzino, duminică, 20 noiembrie. După slujba de sfințire, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie. Paraclisul rămâne deschis pentru închinare și trecerea prin Sfântul Altar până la finalul zilei, ora 24.
Episcopul Ieronim al Daciei Felix a sfinţit luni capela Complexului de servicii comunitare din localitatea Fântânele din județul Prahova. După slujba de sfinţire a capelei, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie şi a vorbit despre importanţa slujirii aproapelui. „Puterea aceasta a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele care se manifestă şi în acest aşezământ prin slujirea…
Mitropolitul Petru al Basarabiei și Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud au sfințit duminică dimineață noua biserică din satul Ratuș, raionul Criuleni, Republica Moldova, lăcaș de cult închinat Sfintei Cuvioase Parascheva și a Sfântului Ioan Botezătorul. După slujba de târnosire a fost oficiată Sfânta Liturghie. La final, Mitropolitul Petru a oferit mai multe ordine și distincții. „Ziua…
Arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului a sfinţit duminică biserica parohiei Smei din satul argeşean cu acelaşi nume. Evenimentul a avut loc la încheierea celor şapte ani de lucrări la noua biserică a aşezării rurale. Biserica actuală din zid are hramul Sf. Cuv. Parascheva, fiind construită în vecinătatea bisericii vechi, pe un teren în suprafață…
Preafericitul Părinte Daniel a resfințit duminică, 23 octombrie 2022, Biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” – Mierlari din Protopopiatul Ilfov Sud. Evenimentul a fost precedat de Sfânta Liturgie oficiată de Episcopul vicar Varlaam Ploieşteanul. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Episcopul Ignatie a vorbit despre puterea cuvintelor pe care le rostim, în biserica Parohiei Coroiești, duminică, 16 octombrie. În Duminica a 21-a după Rusalii a fost citit textul biblic care cuprinde Pilda Semănătorului. „Din nefericire, Parabola Semănătorului se dovedește a fi extrem de actuală, deși a fost rostită cu aproape 2000 de ani în urma…
Mitropolitul Teofan la Moldovei și Bucovinei împreună cu Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud și cu Episcopul vicar Benedict Bistrițeanul al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, au sfințit duminică noua biserică a Mănăstirii „Piatra Sfântă” – Tărâță din Bârnova, județul Iași. La slujbă au participat sute de oameni din Iași și din împrejurimi. Sfânta Liturghie…
Cuvioasa Parascheva este printre cei mai iubiți sfinți în țara noastră și are aproape 500 de lăcașuri de cult în România, multe dintre ele în sudul țării. În mod surprinzător, orașul care are cele mai multe biserici închinate ei este Capitala, cu 24 de lăcașuri de cult, iar 50 are toată Eparhia Bucureștilor. Lor li…
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului va construi centrul de îngrijiri paliative pediatrice „Sfântul Hristofor”. Piatra de temelie a viitorului spital va fi aşezată joi, de la ora 12:00. Slujba va fi oficiată de Mitropolitul Andrei al Clujului, împreună cu Episcopul vicar Benedict Bistriţeanul. Evenimentul va avea loc în localitatea Sânnicoară, str. Triajului, f. n. Foto…
Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a sfinţit duminică clopotele şi crucile care vor fi aşezate pe turla bisericii „Sf. Ier. Nicolae şi Sf. Cuv. Mc. Evdochia” din Cimişlia, Republica Moldova. În predică, ierarhul a vorbit despre răspunsul omului la chemarea lui Dumnezeu şi a subliniat că sunt tot mai mulți oameni „care se…