Românii din insulele si fiordurile norvegiene de dincolo de Cercul Polar s-au bucurat, anul acesta, după mulți ani, de primirea Sfintei Lumini, sărbătorind Paștile împreună cu episcopul lor, PS Macarie al Europei de Nord, după cum informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. Puțini știu că în aceste insule si…
Pe Colina Patriarhiei au venit la miezul nopții mii de credincioși pentru a lua Sfânta Lumină de la Patriarhul României. La slujba de Înviere oficiată în fața Reședinței Patriarhale a conslujit și PS Timotei Prahoveanul. După slujbă, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române le-a vorbit celor prezenți în 16 aprilie 2017 despre semificațiile celui mai mare praznic…
În noaptea Sfintelor Paşti, mii de credincioşi tulceni din Eparhie au participat la slujba Învierii. La Catedrala Episcopală, Sfânta Lumină a fost dăruită credincioşilor de Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii. Ierarhul a oficiat pe un podium special amenajat slujba Utreniei Învierii, a precizat Alexandru Chituță. În cuvântul rostit, Preasfinţia Sa a evidențiat semnificația duhovnicească a…
La sărbătoarea Învierii Domnului Hristos, după săvârșirea Utreniei, este citit Cuvântul de învățătură al Sfântului Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului. În continuare, redăm textul citit în fiecare lăcaș de cult. De este cineva binecredincios și iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos și luminat. De este cineva slugă înțeleaptă, să intre,…
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Numim sărbătoarea de azi Paști, după cuvântul care în vechiul grai evreiesc însemnează trecere; fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus, la început, lumea dintru neființă întru ființă. În această zi…
În ziua Învierii Domnului membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârși slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Patriarhală împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei,…
Delegația Patriarhiei Române condusă de PS Timotei Prahoveanul a ajuns în 15 aprilie 2017 pe aeroportul Internațional Henri Coandă, puțin după ora 19.00, cu Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Ierarhul a rostit un scurt cuvânt în fața reprezentanților presei. Părintele Episcop a subliniat că în această noapte sfântă Patriarhul și ierarhii…
Redăm în continuare scrisorile pastorale ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului nostru Iisus Hristos – 2017: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române: Iubirea răstignită învinge păcatul, iadul și moartea Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei: Învierea Domnului – trecerea de la robie la libertate Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului:…