O nouă ediție plină de noutăți a Festivalului Internațional de Muzică Bizantină de la Iași (IBMF) va fi organizată în perioada 20 – 24 septembrie de către Arhiepiscopia Iașilor. În contextul declarării anului 2023 ca Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești și Anul cultural Dimitrie Cantemir, organizatorii își propun să abordeze trei arii tematice reunite sub genericul „Toată…
Până în 19 august pot fi trimise creații pentru concursul „Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova” (ITOM). Nu trebuie să participi la evenimentul de la Iași ca să te poți înscrie în concurs. Concursurile de eseu, de postări pe Facebook și de videoclipuri ale ITOM 2023 se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 35…
În curând va începe Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, care va reuni la Iași, între 18 și 20 august 2023, aproximativ 1500 de tineri din județele Iași, Botoșani, Neamț, Suceava, Bacău și Vaslui, din Republica Moldova și din Ucraina. Tema actualei ediții, cea de a treia, este „Despre arta de a dărui și beneficiile generozității”.…
Aproximativ 90 de elevi și studenți din Iași au pornit luni într-un pelerinaj pe jos spre Mănăstirea Ceahlău – Neamţ, unde vor participa la slujbele Sfinților Nemțeni. Distanța totală a traseelor cumulează 350 de kilometri. Unele dintre grupuri parcurg trasee de peste 100 de kilometri pe jos. Din grupul pelerinilor fac parte și tineri ortodocși…
Arhiepiscopia Iașilor a organizat, în perioada 24-27 iulie, o nouă ediție a taberei de tineret de la Nemțișor. Timp de 4 zile, 550 de tineri, însoțiți de preoți, s-au bucurat de natură, au experimentat comuniunea și rugăciunea împreună și au dialogat cu invitații taberei, printre care și Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul. Fiecare zi de tabără…
Departamentul Minorități din cadrul Sectorului Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor a organizat în zilele de 17 și 18 iulie, la Mănăstirea Miclăușeni, al doilea Colocviu misionar-pastoral cu tema: „Prezența romilor în spațiul liturgic al Bisericii – Motivație, strategii, metode misionare”. La întâlnire au participat mai mulți preoți și laici de etnie romă…
Arhiepiscopia Iașilor a organizat la Centrul „Sfântul Proroc Ilie” din Miclăușeni în perioada 4 – 14 iulie un curs de formare pentru preoții recent hirotoniți. La cursul de formare au participat aproximativ 20 de preoți din Arhiepiscopia Iașilor hirotoniți în ultimii doi ani. Cursurile și ateliere de formare au fost ținute de Mitropolitul Teofan al…
Deschiderea Masterclass-ului internațional de cânt bizantin de la Iași a avut loc luni dimineață în sala „Iustin Moisescu” a Centrului Mitropolitan. Ediția de anul acesta este dedicată anului comemorativ al psalților și cântăreților bisericești, avându-i invitați pe unii dintre cei mai importanți interpreți și cercetători ai muzicii psaltice. La festivitatea de deschiderea au participat lectorul…
Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor a organizat sâmbătă a doua ediție a pelerinajului pedestru „La pas pe colinele sfinte ale Iașului”. Pelerinii au străbătut pe jos colinele pe care este așezat orașul Iași și s-au rugat în mai multe biserici de pe parcursul traseului. „Pelerinajul pedestru de la Iaşi „La pas pe colinele sfinte ale Iașului”…
Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor organizează în zilele de 6, 11 şi 13 iulie excursii pentru familiile numeroase înscrise în Programul de solidaritate pentru familia cu mulţi copii „Sfântul Stelian”. Excursiile sunt destinate familiilor cu peste 7 copii din judeţele Iaşi, Botoşani şi Neamţ, care nu-și permit concedii sau…
Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor organizează, sâmbătă, a doua ediţie a pelerinajului pedestru „La pas pe colinele sfinte ale Iaşului”. Program ora 07:30, poiana Mănăstirii Bucium: Sfânta Liturghie și gustare frugală; ora 09:30, Mănăstirea Bucium: se pornește pe traseu spre mănăstirile Bucium – Piatra Sfântă – Bârnova; ora 12:00-13:00, Mănăstirea Bârnova: masa de prânz,…