Preoți și laici din toată țara specializați în lucrarea misionară cu romii s-au întâlnit la Mănăstirea Miclăușeni

Departamentul Minorități din cadrul Sectorului Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor a organizat în zilele de 17 și 18 iulie, la Mănăstirea Miclăușeni, al doilea Colocviu misionar-pastoral cu tema: „Prezența romilor în spațiul liturgic al Bisericii – Motivație, strategii, metode misionare”.

La întâlnire au participat mai mulți preoți și laici de etnie romă specializați în lucrarea misionară cu romii din mai multe Eparhii din țară: Pr. Daniel Gangă și pr. Marius Căldăraru din Arhiepiscopia Bucureștilor și Pr. Nicolae Gangă din Episcopia Sloboziei și Călărașilor.

Din Arhiepiscopia Clujului, Vadului și Feleacului, au participat: Pr. Marin Trandafir Roz, Ioan Lăcătuș Crăciun, președinte al asociației Sfântul Moise Arapul, și Valer Hoca, consilier pentru minorități al Prefecturii Cluj. Arhiepiscopia Iașilor a fost reprezentată de preoții parohi care activează în contextul misionar al comunităților rome.

Prima zi a colocviului a debutat cu Sfânta Liturghie după care Ion Sandu, inspector pentru minorități în cadrul Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, a susținut o prelegere introductivă prin intermediul unei platforme online.

În a doua parte a zilei, Părintele Nicodim Petre, Consilier în cadrul Sectorului Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, le-a vorbit participanților despre necesitatea înțelegerii unitare a misiunii cu romii, aceasta fiind o componentă integrantă a misiunii Bisericii în societate.

Preotul Marius Căldăraru a susținut în a doua zi a întâlnirii o prelegere în care a evidențiat dinamica istorică, culturală și pastorală a lucrării cu romii întreținută de Biserica Ortodoxă Română.

Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul pentru Minorități, își propune să dezvolte mai multe posibilități de facilitare a integrării în comunitatea liturgică a tinerilor și credincioșilor de etnie romă, prin cultivarea conștiinței ecleziale.

Foto credit: Doxologia

Comentarii Facebook


Știri recente