Arhiepiscopul Ioachim a resfințit duminică Biserica „Sfinții Împărăți Constantin și Elena” a Parohiei Hemeiuș din județul Bacău. Odată cu biserica parohiei, ierarhul a binecuvântat întregul complex parohial, care cuprinde altar de vară, lumânărar, casă mortuară, clopotniță și Așezământul social-filantropic „Sfinții Părinți Ioachim și Ana”. „Am venit astăzi aici să mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile pe…
Pictura exterioară a Mănăstirii Sucevița va fi restaurată, a afirmat sâmbătă Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu. Potrivit Agerpres, anunțul a fost făcut la inaugurarea lucrărilor de restaurare a picturii interioare de la biserica „Învierea Domnului” a aşezământului monastic. Lucrările au fost realizate prin Programul Național de Restaurare, iar valoarea acestora a depășit suma de 4 milioane de lei. „Este…
Episcopul Petroniu al Sălajului a sfințit duminică biserica din localitatea Stoboru, Protopopiatul Zalău, care a fost urmată de Sfânta Liturghie. În semn de recunoaștere a eforturilor și meritelor, Părintele Episcop a hirotesit în iconom stavrofor pe Părintele paroh Călin-Andrei Mateiu. Cei care s-au implicat în activitățile de încheiere a lucrărilor efectuate la lăcașul de cult…
Episcopul Sebastian al Slatinei și Romanaților a vorbit duminică despre purtarea crucii și a insistat pe faptul că măsura greutăților prin care trecem este întotdeauna bine cântărită de Dumnezeu. Ierarhul a spus că textul evanghelic duminical sugerează imaginea unei mulțimi de oameni care străbat calea vieții acesteia purtându-și fiecare crucea în spate, după modelul Domnului;…
Îndemnul transmis duminică de Episcopul Veniamin în Biserica „Sf. Pantelimon” din Cahul a fost acela de a înmulți rugăciunea, credința și faptele bune. Episcopul Basarabiei de Sud și-a manifestat bucuria pentru darurile duhovnicești din săptămâna care a trecut, amintind ca în ciuda stării de pandemie, „sărbătoarea Sfântului Ierarh Dionisie nu a fost umbrită”, iar „bucuria…
Catedrala din Oradea, care a fost sfințită de Patriarhul Daniel și alți 20 de ierarhi duminică, este construită în stilul bisericilor lui Ștefan cel Mare și împodobită cu mozaicuri inspirate de cel mai important monument al artei bizantine: Bazilica Sf. Sofia din Constantinopol. Sfântul locaș se situează în Piața Emanuil Gojdu nr. 43, lângă vechea…
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a evocat duminică, la sfințirea Catedralei Episcopale din Oradea, două mari personalități istorice care au împlinit visul de unitate al românilor: Mihai Viteazul și Ferdinand Întregitorul. El a amintit legăturile Voievodului Mihai Viteazul, primul unificator al românilor, cu Oradea: „Considerăm că nu este întâmplător faptul că așa a rânduit pronia…
Părintele Patriarh a acordat duminică, la sfințirea Catedralei Episcopale din Oradea, mai multe distincții celor implicați în această lucrare: lucrători, colaboratori și filantropi. Preafericirea Sa a oferit în dar obiecte și cărți liturgice catedralei chiriarhale a Episcopiei Oradiei. O contribuție substanțială a avut doamna Doina Micula (foto), care a achitat cele cinci clopote ale catedralei,…
Părintele Cristian Rus, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Oradiei, a relatat sâmbătă mai multe informații despre Mănăstirea Izbuc și noua ei biserică sfințită de Patriarhul României. Noua biserică o are ca model pe cea a Mănăstirii cneziale Ravaniţa din Serbia (1377), iar pridvorul, cupolele şi crucile sunt inspirate de biserica mare a Mănăstirii Cozia. Biserica…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit duminică, 20 septembrie 2020, Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea. Cu acest prilej, Părintele Patriarh a vorbit despre importanța acestui moment istoric pentru Episcopia Oradiei și ortodoxia din Transilvania. Textul integral al cuvântului Părintelui Patriarh la sfințirea Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Oradea: O mare făclie…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea duminică. Evenimentul face parte dintr-o serie de manifestări aniversare la împlinirea a 340 de ani de la prima atestare documentară a Episcopiei Oradiei, 325 de ani de la menționarea ei și a ierarhului său în Diploma Împăratului austriac Leopold I și 100 de…