PS Timotei: Sfânta Parascheva, o viață ca un pelerinaj. Ne învață să mergem pe urmele Mântuitorului

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat marți seară slujba vecerniei la Catedrala Patriarhală din București, în pregătirea sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. Ierarhul a vorbit despre viața cuvioasei, dar și despre periplul moaștelor ei, sub influența mai-marilor lumii, ca despre un mare pelerinaj din care învățăm să ne confruntăm cu încercările vieții.

Arhiepiscopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a numit-o pe sfântă „copila care părăsise casa părintească din iubire fără de margini față de Cel Care arătase iubire nemărginită față de noi”.

A subliniat că toată viața ei a fost un pelerinaj, „călătorind în condițiile de atunci, pe arșiță sau pe ploaie ori frig, mergând la Constantinopol, apoi la Heracleea Pontului, mergând pe urmele Mântuitorului într-o aspră nevoință”.

A făcut aceasta urmând îndemnul Mântuitorului de a ne înstrăina de toate cele ale lumii prin renunțare și de a-i urma Lui: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).

Periplul moaștelor unei sfinte iubite

„Moaștele sale au cunoscut și ele un lung drum al pelerinajului, din pricina încercărilor istoriei. Aveau să ajungă de la Constantinopol la Târnovo, cetate vestită în vremea aceea. De la Târnovo la Vidin, de la Vidin la Belgrad și de la Belgrad din nou la Constantinopol”, a precizat Părintele Episcop vicar.

El a mai menționat că, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, „vreme de trei ani, moaștele Sfintei Parascheva s-au aflat la curtea domnitorului până când sultanul, supărat pe marele domn, avea să le ducă în Serbia, oferindu-le cneaghinei Serbiei, care plătise destul de mult pentru a-l îndupleca”.

„În 1521, moaștele Sfintei Parascheva s-au întors la Constantinopol. Au fost așezate în Biserica Sfântului Gheorghe din Fanar, iar o vreme chiar în Paraclisul Reședinței Patriarhale”, a continuat Preasfințitul Părinte Timotei.

Înainte de a se muta la Domnul, Patriarhul Partenie al Constantinopolului „dorea să lase moaștele Sfintei Parascheva într-un loc binecuvântat, pentru că Patriarhia trecea prin mari încercări”, a adăugat el.

Pentru evlavia românilor și mărinimia Domnului Moldovei, Vasile Lupu, în 1641, patriarhul a hotărât să-i dăruiască lui moaștele Sfintei Parascheva.

„Însoțite de trei mitropoliți greci cu o corabie de la Constantinopol până la Galați și apoi într-o lungă procesiune până la Iași, moaștele Sfintei Parascheva au fost așezate în cea mai frumoasă biserică pe care o avea atunci Moldova.”

„Istoria de atunci și istoria de astăzi ne arată cât de mult a fost dorită și cinstită Sfânta Parascheva”, a precizat Părintele Episcop vicar.

Un popas al sfintei la Catedrala Patriarhală

Ierarhul a mai evocat, de asemenea, și un moment din 1944, când la Catedrala Patriarhală din București au fost aduse de la Iași „în refugiu” moaștele cuvioasei împreună cu moaștele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

„Trebuind să ajungă în ținutul Vâlcei, ele s-au oprit la București, câteva luni, moaștele Sfintei Parascheva rămânând la Mănăstirea Samurcășești-Ciorogârla”, a povestit Preasfințitul Părinte Timotei.

În 27 octombrie 1944, într-o procesiune care a avut loc de la Palatul Cotroceni la Catedrala Patriarhală, „aproape întreaga suflare a Bucureștilor a ieșit să o întâmpine pe Sfânta Parascheva”.

Atunci, evlavia necontenită a oamenilor, „faptul că zi și noapte mulțimile au urcat Dealul Mitropoliei pentru a se închina Sfintei Parascheva”, l-a determinat pe Patriarhul Nicodim să țină sfintele moaște la București până în ziua de 13 noiembrie, când s-au întors la Iași.

„Suntem, așadar, și noi binecuvântați de faptul că moaștele Sfintei Parascheva au poposit aici, așa cum au poposit în atâtea locuri, așa cum ea, în vremea tinereții ei, a călătorit către Ierusalim sau către Constantinopol, către Heracleea Pontului, așa cum a venit cu corabia până la Galați, binecuvântând întreaga Moldovă și apoi Țara Românească, Muntenia”, a spus Părintele Episcop vicar.

„Și, dacă ea a cunoscut atât de multe umilințe și în timpul vieții, dar și după moarte, cu atâtea schimbări ale locului în care s-au aflat sfintele moaște, cu atâtea interese arătate de sultani, de viziri, de oamenii mari de atunci, cu atât mai mult ar putea întâmpina [umilințe – n. ed.] și creștinii zilelor noastre”, a precizat ierarhul, citând spusele Mântuitorului Iisus Hristos: „Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni…” (Ioan 15, 20).

Preasfințitul Părinte Timotei s-a rugat ca Sfânta Parascheva să ducă înaintea lui Dumnezeu cererile tuturor românilor și ortodocșilor care de pretutindeni o cinstesc.

„Și să ne dea și nouă bucuria de a avea măcar o fărâmă din dragostea ei față de Domnul și față de semeni, din dragostea ei față de Locurile Sfinte, față de Biserică. Și, mai ales, puterea de a renunța și de a ne înstrăina de tot ceea ce este nefolositor în viața noastră”, a încheiat el.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Comentarii Facebook


Știri recente

Acatistierul Sfinţilor Români (vol. I)

Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă (IBMO) a publicat volumul I, lunile septembrie-februarie, al Acatistierului Sfinţilor Români.  În Cuvântul înainte, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a menţionat că „folosul duhovnicesc al citirii Acatistelor este foarte…