Andrei Pau

Biserica Vergu din Capitală și-a cinstit ocrotitorul. Credincioșii au avut ocazia să se închine unui fragment din moaștele Sfântului Mina

Andrei Pau

Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române în Duminica a 25-a după Rusalii

Andrei Pau

Construcția primei biserici românești din Otawa este aproape finalizată

Andrei Pau

IPS Ciprian a hirotesit întru duhovnic șapte preoți. Slujba a fost oficiată la Catedrala Voievodală din Buzău

Andrei Pau

Moment aniversar la împlinirea a doi ani de activitate a voluntarilor Paraclisului CMN. Patriarhul Daniel a fost prezent la eveniment

Andrei Pau

Peste 350 de elevi au participat la cea de-a 39 ediție a campaniei Prevenţie şi educaţie pentru sănătate

Andrei Pau

Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Reșița și-a cinstit ocrotitorii. Lăcașul de cult a fost translatat în perioada regimului comunist

Andrei Pau

Mitropolitul Clujului: În lupta noastră cu răul, sfinții îngeri ne sprijină

Andrei Pau

Sfântul Nectarie, sărbătorit la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău. IPS Ciprian a oficiat slujba Privegherii și Sfânta Liturghie

Andrei Pau