În Duminica Sfintei Cruci, a treia din Postul Mare, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din Coslogeni a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Vincenţiu. În cuvântul rostit, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor a vorbit despre purtarea crucii. „Să ne împăcăm și să ne iubim prin jertfa Sfintei Cruci. Să ne silim a ne duce…
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan a binecuvântat duminică crucile care vor fi amplasate pe noua biserică din Giroc, informează Mitropolia Banatului. Alături de credincioși, la eveniment, au participat și reprezentanții autorităților locale și județene. Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pe cei care au contribuit la edificarea lăcașului de cult. Piatra de temelie pentru noul locaş de cult a…
Episcopul Emilian Birdaş a fost pomenit la împlinirea a 25 de ani de la moartea sa. Sfânta Liturghie şi Slujba Parastasului au fost oficiate luni de Episcopul Lucian în Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din municipiu, necropola ierarhului care a reînfiinţat Episcopia Caransebeşului. Episcopul Emilian Birdaş l-a hirotonit diacon pe actualul ierarh al Caransebeşului. „Ne-am…
În doi ani de zile, prin implicarea preotului Dacian Oprea, 25 de copii din Râpa de Jos şi împrejurimi au primit câte o bicicletă în dar. El consideră că nu face nimic deosebit. „Asta e menirea unui preot şi a unui om, să ajutăm”. Exemplul dăruirii l-a văzut în familia sa. „Sunt o fire foarte…
Actuali cât şi foşti elevi ai Şcolii Generale Românești din Micherechi au plantat sâmbătă, în mod simbolic, un copac în proximitatea instituţiei de învăţământ din localitatea lor natală, ca simbol al trăiniciei românilor pe acele meleaguri. Activitatea a cuprins şi recitări de poezii aparținând unor poeți români, iar la final, elevii au rostit împreună o…
Mănăstirea Pătrăuţi a fost redeschisă după mai bine de două secole. În Duminica Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul a prezentat-o pe noua stareţă a aşezământului monahal şi a oficiat Sfânta Liturghie. Ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare în 1487, Mănăstirea Pătrăuți a fost desființată de Imperiul Austriac la începutul secolului al XIX-lea. Hotărârea…
În cadrul liturghiei oficiate de Arhiepiscopul Ioachim duminică la Catedrala din Roman, părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, a rostit o predică despre asumarea Crucii. „M-am întrebat deseori: în ce constă crucea mea? Pare un cuvânt idealist. Crucea are multe denumiri. Oare la care se referă Hristos Domnul când spune: Să îmi iau Crucea și…
„Omul cu adevărat liber este omul Crucii”, a subliniat Mitropolitul Teofan duminică la Mănăstirea Știubieni din Botoșani. „Acei oameni, acei creștini, care se leapădă de ei înșiși, adică de voința lor, de mândriile lor, toți aceștia sunt cei care au o viață de Cruce, poartă crucea, urmează pe Domnul Hristos, și, prin aceasta, devin oamenii…
Episcopul vicar Timotei Prahoveanul a pus piatra de temelie pentru noua biserică pe care vor să o construiască locuitorii satului Pășcani din comuna Moara Vlăsiei, Ilfov. Biserica va purta aceleași hramuri ca și Catedrala Națională: Înălțarea Domnului și Sfântul Apostol Andrei. „Am cerut ajutorul lui Dumnezeu, harul Lui pentru a duce la îndeplinire acest început”,…
Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși demarează proiectul intitulat „De Paști, aducem ÎMPREUNĂ lumină în suflete”. Proiectul filantropic este dedicat celor aflați în nevoi, cu precădere copii și oameni în vârstă, izolați sau suferinzi, la care voluntarii asociației și-au propus să ajungă pentru ca și ei să simtă dragostea semenilor și bucuria Învierii. „Dacă zilnic sprijinim, prin…
„A fost nedrept și nedemn ca din cei 80 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă, 50 să fie ani de tăcere”, a spus PS Damaschin Dorneanul joi la parastasul oficiat pentru cei aproximativ 3000 de români uciși în data de 01 aprilie 1941 în pădurea Varnița. Slujba a fost oficiată de Episcopul…