Mulți copii și tineri au urcat pe scena Casei de Cultură George Suru din Caransebeș vineri, 13 mai 2016, la Festivalul Corurilor de copii și tineret Timotei Popovici. Manifestarea, ajunsă la cea de-a XXXIV-a ediție, a adunat coruri din Episcopia Caransebeșului, precum și din Orăștie, Făget, Timișoara și Arad, după cum ne-au precizat Diac. Pavel…
Vorbirea dialectală din Banat a fost pusă în valoare la cea de-a șaptea ediție a Festivalului de poezie în grai bănăţean Credinţă şi lumină, ce s-a desfășurat sâmbătă, 14 mai 2016, la Centrul eparhial din Caransebeș. Evenimentul a avut loc în Sala de festivităţi Episcop Elie Miron Cristea, în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului,…
Sărbătorirea protectorilor spirituali ai orașului Constanța, Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena este marcată de către Arhiepiscopia Tomisului printr-o serie de evenimente cultural-religioase. În perioada 18-22 mai 2016, o delegație a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Mitropolitul Nikiphoros de Amorion, va aduce spre închinare Cinstitul Brâu al…
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, a oficiat în Duminica Mironosiţelor, 16 mai 2016, Sfânta Liturghie la Catedrala din Târgovişte, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei. În cuvântul rostit, Înaltpreasfinția sa a subliniat importanța misionară a femeilor mironosițe, curajoase vestitoare ale Învierii, primele mărturisitoare ale Veștii celei Bune, model de fidelitate, dedicație,…
Cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, Fundația Filantropia Timișoara a organizat întâlnirea cu tema „Familii puternice pentru o comunitate sănătoasă. Asistența socială integrată a familiei”. Evenimentul a avut loc luni, 16 mai 2016 de la ora 11.00, la sediul Arhiepiscopiei Timișoarei, în Sala Festivă a Centrului Eparhial. „Discuțiile s-au axat pe identificarea resurselor comunitare…
Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat sâmbătă, 14 mai 2016, slujba de binecuvântare a Casei sociale multifuncţionale Sfântul Ioan Botezătorul a Parohiei din Valea Vinului, Protopopiatul Satu Mare, în prezenţa mai multor credincioşi, după cum informează Andrei Fărcaş. Casa socială multifuncţională a fost amenajată într-o clădire veche, retrocedată de…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei au avut loc mai multe manifestări închinate Anului omagial al educației tineretului ortodox în perioada 09-13 mai 2016 în Arhiepiscopia Aradului, după cum ne-a precizat Arhim. Teofan Mada, vicar administrativ eparhial, coordonator de proiect. La aceste manifestări religios-educative au participat 600 de elevi și eleve din școlile gimnaziale și…
În Duminica a treia după Sfintele Paști, a Mironosițelor, 15 mai 2016, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească, în sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, în biserica nouă de la Mănăstirea Izbuc, cu hramurile Adormirea Maicii Domnului, Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic și Sfântul Ierarh Nectarie de la…
Luni, 16 mai 2016, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din Cercul nr. 2 pastoral: Bărbălătești, Bătușari, Capul Dealului, Drujești, Drujeștii Vechi, Marina, Noapteș, Olari, Sfântul Gheorghe, Sfinții Îngeri, Valea Danului, Valea Iașului, Vernești, au împărțit alimente familiilor nevoiașe. „Cu binecuvântarea și purtarea…
În perioada 13-15 mai 2016, în Arhiepiscopia Râmnicului au fost organizate mai multe evenimente cultural-duhovnicești care au marcat prăznuirea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, după cum informează site-ul oficial al Eparhiei. Sâmbătă, 14 mai 2016, Moaştele Sfântului Ierarh Nifon, întemeietorul Eparhiei Râmnicului, au fost aduse spre închinare de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. După…
Ultima manifestare din şirul de acţiuni desfăşurate în săptămâna intitulată „Zilele credinţei şi culturii în Episcopia Caransebeşului”, a fost prezentarea Piesei de teatru „Mironosiţele”, în interpretarea elevilor de la Seminarul Teologic „Ioan Popasu” din Caransebeş, duminică, 15 mai 2016. Evenimentul s-a desfăşurat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, la Casa de Cultură „George Suru”…