Piesa de teatru „Mironosiţele” jucată la Caransebeş

Ultima manifestare din şirul de acţiuni desfăşurate în săptămâna intitulată „Zilele credinţei şi culturii în Episcopia Caransebeşului”, a fost prezentarea Piesei de teatru „Mironosiţele”, în interpretarea elevilor de la Seminarul Teologic „Ioan Popasu” din Caransebeş, duminică, 15 mai 2016.

Evenimentul s-a desfăşurat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, la Casa de Cultură „George Suru” din municipiul de pe Timiş şi Sebeş.

„Prin punerea în scenă a piesei de teatru «Mironosiţele», noi cei care am fost prezenţi am putut să vedem cum într-un mod dramatic şi frumos ni s-au prezentat evenimentele de la Învierea Mântuitorului, evenimente care ne-au încredinţat şi pe această cale că Domnul Hristos a înviat din mormânt”, a subliniat părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeşului.

Alături de seminarişti au fost şi eleve de la Colegiul Naţional „Traian Doda” şi împreună au pus în scenă piesa de teatru a marelui dramaturg Victor Ioan Popa.

„Numerosul auditoriu prezent, dintre care membrii Permanenței Consiliului Eparhial, preoţi profesori şi foarte mulţi iubitori de teatru, s-a bucurat de o piesă religioasă coordonată de părintele profesor Pătruţ Bănăduc”, a subliniat diac. Pavel Canea, de la Biroul de Presă al Eparhiei.

În Duminica a treia, piesa de teatru „Mironosiţele” încheie în fiecare an manifestările culturale ale Episcopiei Caransebeşului, ajunse anul acesta la cea de-a şaptea ediţie şi care sunt organizate cu ocazia hramului noii Catedrale Episcopale „Învierea Domnului”, din Duminica Tomii.

Comentarii Facebook


Știri recente