Învierea Domnului, cea mai mare Sărbătoare creștină, reprezintă un prilej de mare bucurie și de binecuvântare și pentru românii ortodocși din Ungaria. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Românilor Ortodocși din Ungaria, s-a aflat duminică,1 mai 2016, în mijlocul credincioșilor din Budapesta, unde a săvârșit Slujba Învierii Domnului și Sfânta Liturghie pascală, a Sfântului Ioan Gură…
În a doua zi de Paşti, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Slătioara, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți. Credincioșii l-au întâmpinat pe Chiriarhul Râmnicului cu multă bucurie şi cuvinte de mulțumire, îmbrăcaţi în costume tradiţionale româneşti. Înaltpresfințitul Părinte Varsanufie i-a binecuvântat pe…
A treia ediţie a concursului cu tema „Învierea Domnului” s-a desfăşurat marţi, 3 aprilie 2016, la parohia Micești, protoieria Mioveni. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Catehizare, a organizat la parohia Miceşti în colaborare cu Şcoala Gimnazială nr. 1, un concurs pentru…
Peste 5.000 mii de credincioşi au participat la Sfânta Liturghie Arhierească în biserica cu hramul „Buna Vestire” din municipiul Satu Mare. Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba luni, 2 mai 2016, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul…
Serbarea pascală organizată marţi, 3 aprilie 2016, în parohia Popești Căteasca din protoieria Topoloveni, a strâns o mulţime de credincioşi, printre care foarte mulţi copii. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Catehizare, în baza protocolului Biserică-Școală, a organizat în parohia Popești Căteasca…
În cea de-a doua zi a celei mai mari sărbători a creștinilor, Praznicul Învierii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a rugat la Sfânta Liturghie împreună cu credincioșii Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Oțelu Roșu. În cadrul Sfintei Liturghii oficiate de către Ierarh, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, foarte mulți dintre…
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, a conferit luni, 2 mai 2016, Principesei Margareta distincția Crucea Nordului. Este cea mai înaltă distincție a Eparhiei, şi a fost oferită ca semn al prețuirii pe care românii care trăiesc în această parte a Europei, condusă prin tradiție de dinastii monarhice, doresc să o…
În a doua zi de Sfintele Paști, credincioșii care au venit să se roage în biserica Mănăstirii Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Corbeni, au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanţa iertării…
În cea de-a doua zi de Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, alături de părinții slujitori ai acestei biserici și în prezența oficialităților locale și a unui număr mare de credincioși. Cuvântul de învăţătură a fost pus sub titlul ,,Vedere sfântă”, în care Chiriarhul a…
Miercuri, 4 mai 2016, credincioşii parohiei „Sfânta Muceniţă Pelaghia” – Montecatini Terme, Protopopiatul Toscana, Italia sunt invitaţi să participe la hramul bisericii. Programul se va desfăşura după următorul program: miercuri, 4 mai 2016, de la ora 8:30 se va oficia Utrenia, Sfânta Liturghie şi Pomenirea celor adormiți. Vineri, 6 mai 2016, de la ora 10:00, credincioşii…
În cea de a doua zi a slăvitului Praznic al Învierii Domnului, credincioşii parohiei gălăţene ocrotită de Sfântul Atanasie al III-lea al Constantinopolului şi-au cinstit ocrotitorul. La altarul de vară, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din municipiu. La slujbă…