Sărbătoarea Învierii Domnului la românii din Ungaria

 

Învierea Domnului, cea mai mare Sărbătoare creștină, reprezintă un prilej de mare bucurie și de binecuvântare și pentru românii ortodocși din Ungaria. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Românilor Ortodocși din Ungaria, s-a aflat duminică,1 mai 2016, în mijlocul credincioșilor din Budapesta, unde a săvârșit Slujba Învierii Domnului și Sfânta Liturghie pascală, a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Ca de fiecare dată, Slujba Învierii a fost precedată de o amplă procesiune cu prapuri, clerici și în jur de 400-500 credincioși, care au mers pe străzile din jurul Curților Gojdu, în care se află și capela românească din Budapesta, cântând cu bucurie „Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, Îngerii o laudă în Ceruri și pe noi, pe pământ, ne învrednicește, cu inimă curată să Te mărim!”

„La intrarea în imobilul ce găzduiește capela, a fost citită Evanghelia Învierii, s-a cântat pentru prima dată „Hristos a înviat”, de către toți cei prezenți, iar ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură și binecuvântare, felicitându-i pe credincioși pentru faptul că rămân statornici în credința lor ortodoxă în Învierea Domnului, care este cel mai mare dar făcut de Dumnezeu oamenilor. A urmat apoi Canonul Învierii, săvârșit în interiorul capelei, cu citirea de către ierarh a cuvântului Sfântului Ioan Gură de Aur la Slăvitul Praznic al Învierii Domnului, precum și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia mai mulți copii și credincioși au fost împărtășiți cu Sfintele Taine. La final, ierarhul a sfințit pâinea numită în popor Paști, prinoasele de carne, brânză și ouă, după care, potrivit tradiției, a ciocnit ou roșu cu fiecare credincios și a urmat o agapă frățească”, anunţă reprezentanţii Biroului de Presă al Eparhiei.

Tot în ziua de Paști, pentru a împărtăși binecuvântare și altor credincioși, Preasfințitul Părinte Siluan a asistat la Sfânta Liturghie săvârșită de alți clerici în Catedrala Episcopală din Giula, unde a avut loc și o serbare dedicată Învierii Domnului, dar și Zilei mamelor, deoarece în Ungaria prima duminică din luna mai le este consacrată acestora, iar în acest an ea a coincis cu Sărbătoarea Paștilor. Serbarea a fost pregătită de elevi de la Școala Generală și Liceul Românesc din Giula, sub îndrumarea învățătoarei Eva Sabău. La final, ierarhul le-a împărțit copiilor pachete cu dulciuri, credincioșii au primit pâinea sfințită, numită în popor „Paști”, iar femeile din biserică câte o floare. În curtea Episcopiei, la fel ca în anii trecuți, a urmat o recepție oferită tuturor credincioșilor, la care Preasfințitul Părinte Siluan a binecuvântat prinoasele și a ciocnit ouă roșii cu fiecare în parte, într-o atmosferă de comuniune și mare bucurie. Atât la slujba Învierii, din noaptea precedentă, cât și la Sfânta Liturghie de la Catedrala din Giula, au participat în jur de 250-300 de persoane, credincioși ai Catedralei, credincioși veniți din alte localități din Ungaria, dar și din România, turiști români aflați în trecere prin Giula, dar și oficialități, între care s-au numărat domnul Consul General Florin Trandafir Vasiloni, Maria Gurzău Czegledi, Directoarea Liceului.

„După amiaza, în jur de 50-100 de persoane au luat parte la slujba Vecerniei din Ziua de Paști, numită și „A Doua Înviere”, săvârșită de Preasfințitul Părinte Siluan și un sobor de preoți și diaconi în biserica romano-catolică din Șărcad (Sarkad) pusă la dispoziție cu generozitate pentru credincioșii ortodocși români din localitate, care o dată pe an iau parte la această slujbă pascală, organizată și la solicitarea Domnului Ioan Tat, Președintele Autoguvernării Românești Locale din Șărcad. La slujbă au asistat și oficialități, dintre care menționăm pe Domnul Consul General Florin Trandafir Vasiloni, de la Giula, Domnul Vas György, Viceprimarul Șărcadului, Doamna Notar Pintér Magdolna, Domnul Ioan Tat, Domnul Ioan Patkás, Președintele Autoguvernării Românești Locale din Crâstor și Doamna Vicepreședinte Cornelia Patkás, precum și credincioși din Șărcad, Micherechi, sau Salonta. Ierarhul a făcut și aici, la final, sfințirea pâinii numită „Paști” și toți cei prezenți au fost invitați la o agapă comună, oferită din partea Autoguvernării Românești Locale din Crâstor”, anunţă reprezentanţii Biroului de Presă al Eparhiei.

Programul liturgic al zilei s-a încheiat cu aceeași slujbă a Vecerniei, săvârșită de ierarh și la Catedrala Episcopală din Giula, împreună cu clerici din Permanența Eparhială, slujitori ai Catedralei și de la biserica din Giula Mică. La fel ca și la Șărcad, în cadrul slujbei a fost citită și aici Sfânta Evanghelie în mai multe limbi, pentru a se arăta și în felul acesta universalitatea mesajului mântuitor al Sfintei Învieri pentru toate neamurile. Preasfințitul Părinte Siluan a rostit la final și un cuvânt de învățătură și binecuvântare, prin care a arătat că Învierea Domnului și Sfintele Paști au fost un prilej de mare bucurie pentru ucenicii de altă dată ai Mântuitorului Iisus Hristos, dar ele rămân la fel și pentru noi, cei de astăzi.

Astfel, prin slujbele efectuate la toate bisericile din cadrul Episcopiei și tradițiile păstrate cu sfințenie, și românii din Ungaria s-au făcut părtași din nou Sărbătorii Învierii Domnului și s-au bucurat cu bucurie mare.

***

Din soborul slujitor au mai făcut parte părintele David Pop, Superiorul Așezământului Monahal Românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” din Budapesta, părintele Marius Maghiaru, Protopop de Budapesta, arhidiaconul Claudiu Condurache și diaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Giula, iar răspunsurile la strană au fost date de viețuitoarele de la Așezământul Monahal.

La Budapesta, există o Parohie Ortodoxă Românească, care de mai bine de 115 ani își desfășoară sfintele slujbe în acest imobil pus la dispoziție de Fundația Gojdu, iar din anul 2009, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, în aceleași imobil funcționează și un Așezământ Monahal Românesc, pus sub ocrotirea spirituală a Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul și Centrul Cultural și Misionar-Pastoral „Sfântul Vasile cel Mare”. Aceste instituții românești deservesc și nevoile spirituale ale credincioșilor ortodocși români care trăiesc astăzi în capitala Ungariei.( Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria).

Comentarii Facebook


Știri recente