„Putem pierde multe în viață, dar să nu ne pierdem niciodată pacea inimii”, a evidențiat miercuri Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, cu prilejul sărbătorii Sfântului Mare Muceniuc Mina, la Paraclisului Episcopal din Stockolm, Suedia.
Credincioșii care au participat la hram s-au închinat la icoana-relicvar a Sfântului Mare Mucenic Mina.
La slujba au participat familii cu copii, precum și tineri români și scandinavi din cadrul Centrul de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” al Episcopiei Europei de Nord.
Sprijinitor pentru cei păgubiți

Preasfințitul Părinte Macarie a subliniat că Sfântul Mare Mucenic Mina este grabnic ajutător pentru cei pâgubiți și sprijinitor pentru persoanele aflate în suferință. Ierahul i-a îndemnat pe credincioși să acorde mai multă atenție valorilor spirituale decât bunurilor materiale.
„Sfântul Mare Mucenic Mina ne învață nu doar cum să ne recuperăm și să ne aflăm lucrurile pierdute, ci în mod deosebit ne ajută ca să nu ne pierdem ce avem mai de preț”, a spus Preasfinția Sa.
Sfântul Mina, un model de urmat
Ierarhul a evidențiat modelul pe care îl oferă Sfântul Mina, care a renunțat la toate avantajele vieți pământești și nu și-a pierdut credința în Hristos și pacea sufletului.
Episcopul Europei de Nord i-a îndemnat pe tinerii români și scandinavi să păstreze curăția inimii, credința și pacea într-o lume în care tentațiile, presiunile sociale și dependența de validarea celorlalți, pot îndepărta sufletul de Dumnezeu: „Să nu ne pierdem sufletul într-o lume în care ne promite totul”.
Preasfințitul Părinte Macarie a subliniat importanța rugăciunii, a participării la Sfânta Liturghie, a spovedaniei și a împărtășirii cu Sfintele Taine.
La final, a fost oficiată slujba Parastasului pentru cei adormiți.














