basilica.ro

Biserica alături de cei aflaţi în nevoie

Episcopia Sloboziei și Călărașilor, prin serviciile sociale acreditate, a desfășurat, în luna noiembrie a anului 2014, 96 de activități sociale, în cadrul cărora au fost oferite ajutoare materiale și financiare, în valoare totală de 76.214…

Hramul Aşezământului Monahal Românesc de la Budapesta

În Duminica după Botezul Domnului (11 ianuarie 2014), Aşezământul Monahal Românesc din Budapesta, închinat Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, şi-a sărbătorit hramul, după cum ne-a precizat Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Cu…

Duminica după Botezul Domnului la Parohia Timişoara Plopi

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, a fost prezent în Duminica după Botezul Domnului în mijlocul credincioşilor Parohiei Timişoara Plopi, informează Ziarul Lumina. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a participat la Sfânta şi…

Sesiune de formare pentru doctoranzi la Sibiu

La Centrul de Reuniune Academică al Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu a avut loc Modulul de Pregătire în Managementul Cercetării şi o sesiune de formare cu tematica „Egalitatea de şanse, gen şi dezvoltare durabilă“ din…