Etichetă: Sfântul Ștefan

† Aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la Bucureşti; Sf. Cuv. Nifon de la Prodromu; Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Cuv. Ştefan Savaitul; Sf. Mc. Maria din Persia; Sf. Cuv. Sara

Calendar Ortodox, 13 iulie Aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București Sfântul Cuvios Părinte Dimitrie cel Nou a trăit pe vremea binecredincioșilor împărați vlaho-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov sau Basarabi,…

Caraș-Severin: Parohia Păltiniș și-a cinstit ocrotitorul

Biserica „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Păltiniș, județul Caraș-Severin, și-a serbat miercuri hramul. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat slujba Sfintei Liturghii în biserica parohială cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Arhidiacon Ştefan”. La…