Tinerii din Maramureș și-au serbat ocrotitorul, primul martir al Bisericii

În a treia zi de Crăciun, tinerii din Episcopia Maramureșului şi Sătmarului și-au serbat ocrotitorul spiritual, Sfântul Arhidiacon Ștefan, care a fost primul martir al Bisericii.

Data de 27 decembrie, în care sunt sărbătoriţi toţi tinerii ortodocşi din Eparhie, a fost stabilită ca Ziua Tinerilor în anul 2014 la prima Întâlnire Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO) din întreaga lume, care a avut loc la Baia Mare.

Câteva sute de tineri, îmbrăcaţi în frumoasele porturi naţionale din zonele Eparhiei, au participat la Sfânta Liturghie.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopul Iustin al Maramureşului şi Sătmarului Arhiereul vicar Timotei Sătmăreanul în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.

În predica de la Liturghie, PS Timotei Sătmăreanul a subliniat:

„Trebuie să învăţăm din pilda Arhidiaconului Ştefan că nu este destul să avem o viaţă sfântă şi curată şi să trăim în legea lui Dumnezeu şi-n Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos dacă în exprimarea noastră, în atitudinea noastră, în vieţuirea noastră în societate, cu prietenii, cu colegii la locul de muncă nu avem o atitudine împăciuitoare, plină de iubire. Atunci să ştiţi că este departe de noi Împărăţia lui Dumnezeu”.

„De aceea, mesajul sărbătorii de astăzi al Sfântului Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan acesta este: dacă el a murit pentru Hristos, mărturisindu-L pe El sub ploaia loviturilor de pietre, lovit fiind de conaţionalii săi, pentru singurul motiv că L-a iubit pe Hristos cu preţul vieţii, aşa trebuie şi noi, la rândul nostru, cu preţul vieţii, dacă ni se va cere, să-L mărturisim pe Hristos”.

Tot marți, Episcopul Iustin a aniversat șase ani de la întronizare.

După Sfânta Liturghie, a fost oficiată o slujbă de mulțumire pentru toate darurile revărsate asupra celor doi ierarhi şi tinerilor ortodocşi din Eparhie.

Foto credit: Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente