Calendar ortodox, 2 decembrie
Sf. Proroc Avacum
Sfântul Proroc Avacum a fost fiul lui Asafat, din seminţia patriarhului Simeon şi a trăit cu 600 de ani înainte de Hristos. Înainte de căderea în robie a evreilor, Avacum a proorocit căderea Ierusalimului şi a Templului.
Când a venit Nabucodonosor în Ierusalim (586 î.Hr.), proorocul a fugit şi a trăit ca un străin în pământul lui Israel. Avacum a murit cu doi ani înainte de întoarcerea iudeilor din robie. În Vechiul Testament găsim şi cartea Proorocului Avacum, în trei capitole. Învăţătura lui este aceea că Pronia lui Dumnezeu cârmuieşte toate popoarele.
Dumnezeu este împăratul omenirii. El pedepseşte popoarele, unele prin altele, dar le şi eliberează pe unele prin altele. Cel drept va trăi prin credinţa sa în Dumnezeu.
Tropar – Glasul 2
A prorocului Tău, Doamne, Avacum pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
Sf. Mc. Miropi
Sfânta fecioară Miropi s-a născut în cetatea Efesului, din părinți creștini și a fost luminată cu sfântul botez, după ce tatăl ei se mutase din acestă viață. A fost crescută apoi de maică să în frică de Dumnezeu și avea dragoste a merge adeseori la mormântul Sfintei mucenițe Ermionia, una din fetele Sfântului Apostol Filip, din ale cărei sfinte moaște curgea mir plin de tămăduiri.
Deci luând Miropi din mirul sfintei mucenițe Ermionia și dându-l neputincioșilor, îi tămăduia. Împărățind atunci Decie și pornind prigoana asupra creștinilor, maică să a luat pe Miropi și s-au dus în insula Hiului, unde avea o moștenire. Închizându-se cu fiica sa într-o casă, se rugau lui Dumnezeu.
Venind odată ighemonul Numerian în insula aceia, a fost prins, fiind creștin, fericitul Isidor, bărbatul cel minunat și cu bună cucernicie, care avea dregătoria de ostaș.
Pe acesta, ca unul ce păstra cu sfințenie credința în Hristos și se lepăda de închinăciunea idolească, chinuindu-l ighemonul cu felurite munci, l-a ucis prin tăiere de sabie și l-a aruncat într-o râpă spre mâncarea fiarelor și a păsărilor; și a pus strajă de departe ca să nu fure creștinii trupul mucenicului.
Sfânta fecioară Miropi, pornindu-se cu râvnă dumnezeiască, a mers noaptea cu roabele sale și a luat în taină trupul mucenicului și tăinuindu-l cu cinste, l-au pus în loc însemnat.
Apoi, fiind înștiințat ighemonul că s-a furat trupul lui Isidor, a ferecat cu fiare pe străjeri și a poruncit ca să-i poarte pe dânșii prin toată insula aceia și să-i ispitească zicând că de nu vor afla trupul cel furat până la ziua cea însemnată lor, să li se taie capetele.
Atunci văzând Sfânta Miropi pe străjeri chinuiți cu lanțuri, legați și târâți, și mai auzind că de nu vor afla trupul li se vor tăia și capetele lor, s-a umilit cu sufletul și a zis în sine: „Dacă aceștia pătimesc așa pentru mine, care am luat pe ascuns trupul mucenicului, și vor fi tăiați, apoi amar va fi mie la judecata lui Dumnezeu, căci se va munci sufletul meu, ca una ce am fost pricinuitoarea uciderii acestor oameni”.
Și îndată a strigat către dânșii: „O! prietenilor, trupul pe care l-ați pierdut, eu l-am luat, pe când voi dormeați”.
Ostașii auzind aceasta îndată au luat-o și au dus-o înaintea lui Numerian ighemonul, zicând: „Stăpânul nostru, aceasta este care a furat mortul”. Iar ighemonul a întrebat pe sfânta: „Adevărate sunt cele grăite despre tine?”.
Sfânta a răspuns: „Adevărat”. Și a zis ighemonul: „Cum ai îndrăznit, o, femeie blestemată să faci această?”. Iar dânsa a răspuns: „Îndrăzneață sunt, mustrând ticăloșia și nebunia ta!”.
La aceste cuvinte mândrul ighemon s-a pornit spre mânie și îndată a poruncit să o bată pe dânsa cu toiege, fără milă; și a fost bătută mult. Apoi a fost târâtă de cosițele părului ei prin toată insula aceia, strujindu-i toate mădularele.
Apoi au închis-o în temniță, fiind aproape moartă. Iar la miezul nopții, rugându-se sfânta, a strălucit o lumină în toată temnița; o ceată de îngeri au stat înaintea ei și în mijlocul lor era Sfântul Isidor, cântând toți cântarea cea întreit sfânta.
Căutând Sfântul Isidor la muceniță, a zis: „Pace ție, Miropie, s-au auzit rugăciunile tale de către Dumnezeu, căci iată vei fi împreună cu noi și vei primi cununa cea gătită ție”.
Acestea zicând Isidor, îndată Sfânta muceniță Miropi, bucurându-se, și-a dat Domnului duhul său și s-a umplut temnița de negrăită bună mireasmă, pe care și străjerii temniței, mirosind, se înspăimântară și se minunară. Iar unul dintr-înșii, văzând și auzind toate acelea, alergând la preot, i-a spus toate cu amănuntul și a primit Sfântul Botez; după aceea a dobândit sfârșit mucenicesc. Iar trupul Sfintei Miropi l-au luat creștinii și l-au îngropat cu cinste în loc însemnat, slăvind pe Dumnezeu.
Sf. Cuv. Porfirie Cavsocalivitul
Cuviosul Părinte Porfirie Cavsocalivitul s-a născut în satul Sfântul Ioan din insula Evia din părinți binecredincioși, primind numele de botez Evanghel.
În copilărie, pe când păștea puținele oi ale tatălui său, păstor sărac, el a citit Viața Sfântului Ioan Colibașul (prăznuit la 15 ianuarie) și astfel s-a ivit în inima lui dorul înflăcărat de a pleca în Muntele Athos și a deveni călugăr. Bunăvoința și purtarea de grijă a lui Dumnezeu l-au ajutat să-și atingă scopul cel bun și să ajungă frate începător (novice) la Coliba Sfântul Gheorghe din Cavsocalivia.
Acolo s-a nevoit cu mare asprime și a făcut, cu bucurie, ascultare fără cârtire față de bătrânii monahi Pantelimon și Ioanichie, dobândind adâncă smerenie și curățindu-se pe sine. De aceea, deși foarte tânăr, s-a învrednicit a primi de la Dumnezeu harisma străvederii, prin care vedea cele ce se întâmplau la mare distanță. Îmbolnăvindu-se grav, a fost nevoit să iasă din Sfântul Munte pentru tămăduire, fiind primit în Biserica Greciei.
A slujit poporul lui Dumnezeu ca un ales liturghisitor și duhovnic plin de discernământ, primind mai apoi binecuvântarea de a sluji la Paraclisul Policlinicii din Atena, închinat Sfântului Gherasim din Chefalonia, aproape de Piața Omonia.
Prin smerită jertfire de sine pentru cei ce pătimeau trupește și sufletește, s-a învrednicit de mai mare har, primind de la Duhul Sfânt și darul înainte-vederii, al vindecării bolilor și al alungării duhurilor necurate prin smerită rugăciune de taină și prin însemnarea Sfintei Cruci.
Spre sfârșitul vieții a ctitorit Mănăstirea de maici din Milesi – Atica, închinată Schimbării la Față a Domnului. Pe toată durata slujirii sale preoțești a ajutat mulțimi de oameni prin darul vindecărilor și al minunilor, și prin povățuirea spre pocăință în Taina Spovedaniei. Priveghea rugându-se pentru mântuirea fiilor duhovnicești de pretutindeni, care sunt martorii multelor sale minuni. Dumnezeu l-a cercetat în mai multe rânduri prin Sfinții Săi.
În Patmos a privit, în vedenie, ceea ce Evanghelistul Ioan relatează în Apocalipsă. Cunoscându-și mai înainte apropierea sfârșitului pământesc, s-a întors în Athos, la Schitul Cavsocalivia, unde, în mijlocul monahilor și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu în data de 2 decembrie a anului 1991, pe când se ruga pentru ei, ca toți să fie una (Ioan 17, 21). A fost canonizat de Patriarhia Ecumenică la 27 noiembrie 2013.
Tropar, glas 1
Podobie: Locuitor pustiei…
Pe cel născut în Evia și strălucirea lumii, cunoscătorul de taină al grăirii de Dumnezeu și adevărat prieten al lui Hristos, pe Sfântul Porfirie să-l cinstim, credincioșii, pe cel plin din copilărie de daruri duhovnicești, că izbăvește pe cei demonizați și vindecă pe bolnavii care strigă cu credință: Slavă Celui ce ți-a dat ție putere! Slavă Celui ce te-a sfințit! Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!
Condac, glas 8,
Podobie: Apărătoare Doamnă…
Pe lăcașul cel preasfânt al Duhului Mângâietor și slujitor preaiubit Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, pe Sfântul Porfirie să-l lăudăm din inimă, că iubește și vindecă și ocrotește pe toți și se roagă să fim învredniciți îndumnezeirii; pentru aceasta strigăm: Bucură-te, Părinte Porfirie!
Decizia de înscriere în sinaxarul Bisericii Ortodoxe Române a fost adoptată în ședința din 4-5 iulie 2017 a Sfântului Sinod.
Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria
Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Sihăstria s-a născut în anul 1897, la 20 iunie, în satul Stroieşti din ținutul Botoşanilor, în familia binecredincioșilor creștini Ioan şi Ecaterina Olaru, care au fost binecuvântaţi de Dumnezeu cu zece copii.
Fiind născut în preajma praznicului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, pruncul a primit la botez numele Petru. A urmat şcoala primară în sat, fiind, în fiecare an, întâiul dintre colegii săi şi primind ca premiu cărţi cu Vieţile Sfinţilor, care l-au făcut să îndrăgească viaţa monahală.
În octombrie 1921, la vârsta de 24 de ani, a intrat în obştea Schitului Cozancea, din apropierea satului natal. Aici a deprins rugăciunea, ascultarea, smerenia şi dragostea de aproapele, arătându-se dintru început sârguincios în ajutorarea celor din obște și a tuturor pelerinilor.
Nu după mult timp, s-a învrednicit de dorita schimă a călugăriei, fiind tuns în monahism la 9 iunie 1922, primind numele Paisie. Încă din primii ani de mănăstire a fost recunoscut ca un iscusit povățuitor de suflete, căutat de mulţi credincioşi. Unii dintre aceştia au ucenicit pe lângă el şi au sporit foarte mult în viaţa duhovnicească, printre ei numărându-se şi fratele Constantin Ilie, viitorul Arhimandrit Cleopa.
În anul 1931, iubind foarte mult viața de liniște, Cuviosul Paisie a ridicat în pădurea din apropierea schitului o mică chilie cu un paraclis de lemn, unde se retrăgea adesea, nevoindu-se în post şi rugăciune. Din această vreme, a fost cunoscut cu numele de Părintele Pustnic.
În anul 1933, a luat asupra sa o rânduială de viaţă şi mai aspră, îmbrăcând schima cea mare. În anul 1943, la 14 octombrie, a fost hirotonit ierodiacon, iar ieromonah la 4 aprilie 1947 şi, apoi, numit egumen al Schitului Cozancea, pe care l-a condus aproape un an de zile. În anul 1948, a primit binecuvântarea să se retragă la Mănăstirea Sihăstria, un loc mai pustnicesc de nevoinţă, unde era stareţ ucenicul său din tinereţe, Arhimandritul Cleopa Ilie, şi unde se păstrau tradiţiile moştenite de pe vremea Sfântului Paisie de la Neamţ.
Blând și smerit întru toate, Ieroschimonahul Paisie a fost rânduit să povăţuiască şi să mărturisească pe credincioşii care veneau în număr tot mai mare la Sihăstria, atraşi de viața aleasă a Părintelui Pustnic. În anul 1949, Cuviosul Paisie l-a urmat pe ucenicul său, Cuviosul Cleopa, la Mănăstirea Slatina din judeţul Suceava, unde acesta fusese numit stareţ.
În primăvara anului 1954, a revenit la Mănăstirea Sihăstria, unde era mai multă linişte, îndeplinind ascultarea de duhovnic al obștii și a sute și mii de credincioși din toată ţara, timp de peste 35 de ani, până la sfârşitul vieţii sale. Îndeletnicindu-se cu rugăciunea stăruitoare, cu postul aspru şi cu spovedania zilnică a călugărilor şi a mirenilor, Cuviosul Paisie a ajuns unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți duhovnici din întreaga ţară, pentru nevoinţa sa şi dragostea jertfelnică faţă de aproapele și pentru multele daruri duhovniceşti.
Era vestit pentru puterea sa harismatică, prin care pătrundea în sufletul şi în conştiinţa oamenilor, pentru mila şi iubirea cu care primea pe toţi la orice oră din zi şi din noapte, pentru smerenia sa unită cu blândeţea, prin care cucerea şi întorcea la pocăinţă. Celor ce îl cercetau, Cuviosul Paisie nu le spunea cuvinte mari, ci se ruga, iar rugăciunea şi dragostea sa le dădea oamenilor bucurie şi îi făcea să reînvie duhovniceşte.
Adesea, i se descoperea starea duhovnicească a celor care îl căutau, precum şi a ucenicilor săi răspândiţi în toate colţurile ţării. Cunoştea de departe nevoile şi ispitele prin care treceau aceştia şi le dădea ajutor, prin rugăciune și bună povățuire. Pe unii, prin darul înainte – vederii pe care îl avea, îi îndruma să se ferească de primejdiile care îi amenințau, în timp ce altora le descoperea voia lui Dumnezeu.
Nici darul tămăduirilor şi al izgonirii duhurilor necurate nu i-a lipsit, mulţi dobândind sănătate sufletească şi trupească în urma binecuvântărilor şi rugăciunilor sale. În perioada prigoanei monahale de după decretul din 1959, care i-a îndepărtat pe majoritatea călugărilor tineri din mănăstiri, Cuviosul Paisie, ca un adevărat păstor dreptcredincios și jertfelnic, a întărit duhovnicește pe mulți dintre cei care au fost siliţi să plece în lume, până când aceștia au putut reveni la mănăstirile lor de metanie.
Astfel, Cuviosul Paisie a avut un rol însemnat în perioada cea mai grea a secolului al XX-lea, aceea de luptă fățișă a comunismului ateu împotriva credinței. În acele vremuri, prin înţelepciunea sa şi prin sfaturile insuflate de Dumnezeu, Părintele Paisie s-a remarcat ca un iscusit călăuzitor duhovnicesc. Între anii 1972-1985, fiind iubitor de singurătate, s-a nevoit într-un loc mai retras, la Schitul Sihla, aproape de Peştera Sfintei Teodora. Însă, cei care îl iubeau l-au căutat și acolo, ştiind că binecuvântarea Cuviosului îi ușura sufletește și le dădea putere să biruiască ispitele vieţii.
Cu toate acestea, în puținele momente când nu era asaltat de credincioși, Cuviosul a găsit răgaz să scrie pagini pline de duh şi multe versuri de pocăință, dar și să lucreze în grădină făcând-se pildă de hărnicie și slujire smerită. În ultimii ani ai vieții sale pământești, Cuviosul Paisie a fost încercat de multe suferințe trupești, pe care le-a primit cu multă credință, arătând îndelungă și pilduitoare răbdare pentru ucenicii săi.
În anul 1985, a revenit la Sihăstria, unde a continuat să poarte de grijă fiilor săi duhovnicești, dându-le sfaturi până în ultimele zile ale vieţii sale.
În toamna anului 1990, la 18 octombrie, în vârstă de 93 de ani, Părintele Paisie și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, numărându-se în ceata Sfinților Cuvioși Părinți.
Cuviosul Părintele nostru Cleopa de la Sihăstria s-a născut în 10 aprilie 1912, în comuna Suliţa, judeţul Botoşani, în familia lui Alexandru şi Ana Ilie, ţărani dreptcredincioşi, binecuvântată de Dumnezeu cu zece copii. Casa acestora era ca o biserică, toţi având o adâncă chemare spre cele sfinte, aşa încât mama şi cinci dintre copii au îmbrăţişat, mai apoi, viaţa monahală.
Părintele Cleopa a fost al cincilea dintre copii şi a primit la Botez numele Constantin. La scurt timp după naştere, el s-a îmbolnăvit grav, iar mama sa, la sfatul unui părinte bătrân, l-a hărăzit Maicii Domnului, închinându-l la icoana făcătoare de minuni a acesteia din Schitul Cozancea, aflat nu departe de satul lor.
Pruncul s-a vindecat în mod minunat, păstrând până la sfârşitul vieţii o evlavie deosebită pentru Preacurata Fecioară, care îi salvase viaţa. Încă din fragedă copilărie, Constantin a fost păstor la oi împreună cu fraţii săi mai mari, Vasile şi Gheorghe.
Fiind plini de râvnă pentru Dumnezeu și pentru cele duhovnicești, ei mergeau adesea la Schitul Cozancea, unde l-au cunoscut pe Cuviosul Paisie Olaru, care le-a îndrumat, mai apoi, paşii spre viaţa monahală.
În 1929, la vârsta de 17 ani, tânărul Constantin a intrat în obştea Schitului Sihăstria, aflat sub povăţuirea Părintelui Ioanichie Moroi, un stareț încercat și nevoitor. S-a ostenit aici împreună cu fraţii săi, Vasile şi Gheorghe, cel din urmă devenit monah, cu numele Gherasim.
Aceştia au plecat la Domnul, fiecare la vârsta de 26 ani, împlinindu-se și în viața lor cuvântul Înţelepciunii lui Solomon: „Ajungând curând la desăvârşire, dreptul a apucat ani îndelungaţi. Sufletul lui era plăcut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grăbit să-l scoată din mijlocul răutăţii”.
Păşind pe treptele desăvârşirii monahale, fratele Constantin a trecut prin multe ascultări, însă cel mai mult s-a ostenit ca păstor la oile schitului. Acolo a fost adevărata sa şcoală, unde a învăţat cum să se roage de la pustnicii pe care i-a întâlnit în pădurile din împrejurimi şi a dobândit o cunoaştere adâncă a scrierilor Sfinţilor Părinţi.
Dăruit cu o memorie deosebită, a reţinut cu uşurinţă atât Sfânta Scriptură, cât şi multe alte cărţi duhovnicești, încât Părintele Dumitru Stăniloae, care tradusese Filocalia, spunea că Părintele Cleopa o cunoaşte mai bine decât el.
În anul 1937, fratele Constantin a primit prin mâinile egumenului Ioanichie Moroi chipul îngeresc al călugăriei, deprinzând în puțini ani, de la părinții bătrâni, meșteșugul luptei duhovnicești şi al smereniei întru ascultare, înfrânându-și pornirile firii prin post și înălțându-și mintea către Mirele ceresc, prin rugăciune neîncetată.
În anul 1942, în urma îmbolnăvirii, bătrânul egumen Ioanichie l-a numit urmaș al său la conducerea schitului. Astfel, a trecut de la păstorirea celor necuvântătoare la cea a oilor cuvântătoare, devenind un adevărat părinte duhovnicesc pentru obştea sa şi pentru nenumăraţii pelerini care îl căutau. Într-o perioadă de câţiva ani, sub noul egumen, care a continuat lucrarea vrednicului său înaintaş, numele Schitului Sihăstria ajungând cunoscut în toată ţara.
Atraşi de cuvintele şi viaţa pilduitoare ale Cuviosului Cleopa, mulţi tineri s-au alăturat obştii care ajunsese să numere peste 50 de vieţuitori. De aceea, în anul 1947, schitul a fost înălțat la rang de mănăstire, tânărul stareț fiind hirotesit arhimandrit. Patriarhul Justinian Marina, văzând darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe Cuviosul Cleopa, l-a numit în anul 1949 stareţ al mănăstirii voievodale Slatina, dându-i sub ascultare, în acelaşi timp, alte şapte mănăstiri şi schituri: Sihăstria, Rarău, Moldoviţa, Sihla, Cămârzani, Râşca și Orata.
La Mănăstirea Slatina Cuviosul Părinte Cleopa s-a arătat un om hărăzit de Dumnezeu, transformând un lăcaş aproape părăsit într-o mănăstire pilduitoare pentru toată ţara. În acei ani, darurile sale de povățuitor duhovnic şi propovăduitor al Cuvântului au atras mulţime de oameni către Biserică, îndreptându-i pe calea mântuirii, motiv pentru care a început să fie prigonit de luptătorii împotriva credinţei. În repetate rânduri, a fost cercetat şi ameninţat, viaţa fiindu-i pusă în primejdie.
A urmat o perioadă grea în care, de mai multe ori, s-a retras în pădurile din jur pentru a nu fi închis. Acolo s-a nevoit precum marii pustnici din vechime, rugându-se neîncetat, înfruntând multe ispite și năluciri de la diavol, dar dobândind şi mai multe daruri de la Dumnezeu. În anul 1954, Patriarhul Justinian Marina l-a chemat din pustie şi l-a trimis pentru a întări viaţa duhovnicească din mai multe mănăstiri din ţară.
S-a reîntors la Mănăstirea Sihăstria în anul 1956, unde a stat până în 1959, anul când a început o aspră prigoană împotriva călugărilor. Cuviosul Cleopa a luat din nou calea munţilor şi a pădurilor, vieţuind vreme de cinci ani departe de prigonitorii atei. În această vreme, a dus o viaţă de rugăciune curată şi a scris unele dintre cele mai însemnate cărţi ale sale.
În anul 1964, după aproape zece ani de viaţă pustnicească, odată cu slăbirea prigoanei comuniste, înduplecat de cererile părinților din Sihăstria, s-a reîntors la mănăstire. După revenirea în mănăstire și până la sfârșitul vieții sale, a avut o perioadă rodnică de propovăduire prin cuvânt, cu fapta şi prin scris. Dragostea, milostenia, răbdarea, rugăciunea şi darul său de a răspunde pe înțeles întrebărilor atrăgeau necontenit pelerinii la chilia sa. Numele Cuviosului Părinte Cleopa s-a făcut cunoscut repede, prin ucenicii săi, și peste hotarele țării, fiind căutat de tot mai mulţi credincioşi de pretutindeni.
Timpul său era împărţit între rugăciune şi slujirea aproapelui. Cu înțelepciunea și dulceața cuvintelor sale, izvorâte din rugăciunea neîncetată, adăpa sufletele cele însetate după Dumnezeu. Predica, sfătuia şi spovedea ore în şir, dar găsea timp şi pentru a scrie lucrări folositoare pentru credincioşi, precum: Călăuză în credinţa ortodoxă, Predici la duminici, Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţi de peste an, Urcuş spre înviere, Valoarea sufletului, Despre vise şi vedenii şi Despre Sfânta Împărtăşanie ş.a.
Prin scrierile sale a urmărit să întărească dreapta credinţă în inimile cititorilor şi să aducă în sânul Bisericii pe cei rătăciţi. Aceste cărţi s-au răspândit în număr foarte mare, de la credincios la credincios, ajutând la păstrarea dreptei credinţe şi a bunelor rânduieli în timpuri de pace și în vremea prigoanei comuniste. Ulterior, acestea au fost tipărite de ucenicul său, Părintele Ioanichie Bălan, ajungând şi peste hotare, unde au fost, de asemenea, foarte căutate.
O însemnată virtute care a împodobit sufletul Cuviosului Cleopa a fost râvna pentru apărarea cu sfinţenie a dreptei credinţe. El a vădit cu multă înţelepciune şi hotărâre învățătura greșită a acelora care părăsiseră Ortodoxia, fiind recunoscut ca un mare misionar şi apărător al Ortodoxiei.
După o viaţă sfântă de nevoinţă şi slujire a lui Dumnezeu şi a oamenilor, Cuviosul Cleopa, cunoscându-și mai dinainte vremea adormirii sale, s-a mutat la veșnicele locașuri ale lui Dumnezeu în anul 1998, în ziua a doua a lunii decembrie. Dobândind mare har de la Dumnezeu, Sfântul Cuvios Cleopa ajută neîncetat nenumărați oameni din toată lumea. Mormântul şi chilia sa au devenit loc de pelerinaj neîntrerupt, unde mulți din cei care îi cer mijlocirea, prin rugăciune cu credință și smerenie, află vindecare de boli sufleteşti şi trupeşti.
Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
Tropar, glasul 1
Pe părinții duhovnici ai Moldovei cei plini de har, care pe pământ cu credință într-un cuget s-au nevoit, pe marele Cleopa cel luminat, propovăduitorul lui Hristos, și pe Paisie cel smerit și mult-răbdător, din inimi să-i cinstim, zicând: Slavă Celui ce v-a slăvit pe voi! Slavă Celui ce v-a luminat! Slavă Celui ce v-a arătat rugători neîncetați pentru noi!
Tot la această dată, Mineiul mai menționează pomenirea următorilor:
- Sf. Cuv. Ioan, Iraclimon, Andrei, şi Teofil;
- Sf. Ier. Solomon, arhiepiscopul Efesului, care cu pace s-a săvârşit;
- Sf. Aviv cel Tânăr, care prin foc s-a săvârşit;
- Sf. Cuv. Chiril Fileotul, care a pustnicit în anii 1060.
