La Parohia Scaune din Bucureşti a avut loc, recent, un eveniment cultural dedicat sărbătorii Sfântului Andrei şi Zilei Naţionale a României. Organizatorii activităţii culturale au fost: Centrul de zi pentru copii „Sfânta Muceniţă Sofia” din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Centrul de zi pentru şcolari „Patriarhul Justinian Marina” al Asociaţiei Diaconia. Evenimentul a debutat cu o…
Prima biserică de zid din București care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei și-a sărbătorit hramul miercuri, 30 octombrie 2016. Credincioșii au avut ocazia să participe la Sfântă Liturghie arhierească și să se închine la racla cu fragmente din moaștele sfântului ocrotitor al României, informează TRINITAS TV. Cu acest prilej, Slujba Sfintei Liturghii…
Creștinii ortodocși l-au cinstit miercuri, 30 noiembrie 2016, pe Sfântul Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României. Pentru preoții și credincioșii din Cluj sărbătoarea închinată Apostolului Românilor are o însemnătate deosebită și pentru că în această zi, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, își sărbătorește ocrotitorul spiritual. Cu acest prilej, sute de clujeni au participat la Sfânta Liturghie oficiată în…
Aproximativ două sute de copii şi tineri, alături de însoţitorii lor, au participat vineri, 25 noiembrie 2016, la etapa eparhială a concursurilor de proiecte sociale, de toacă şi coruri parohiale, organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos, informează pr. Gabriel Molocea de la Biroul de Presă al Eparhiei. Întâlnirea s-a desfăşurat cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului…