Preoții din protoieria Bacău pregătesc o serie de 100 de cateheze despre rugăciune și isihasm, într-un proiect socio-cultural anunțat săptămâna trecută pentru toată perioada postului Crăciunului. În proiectul catehetic s-au înscris 40 de preoți, atât din parohiile rurale cât și cele urbane, din Protoieria Bacău. Scopul proiectului este catehizarea persoanelor din parohiile băcăuane în contextul…
Ateneul Sfântului Pantelimon, proiectul misionar-cultural al Parohiei Sf. Pantelimon – Foișorul de Foc, și-a inaugurat joi prima serie de cateheze cu o discuție despre Sf. Dionisie Exiguul. Invitatul Părintelui Paroh Bogdan Teleanu a fost dr. Silviu – Constantin Nedelcu, bibliotecar la Biblioteca Academiei Române. „Odată cu începutul anului nou bisericesc inaugurăm Seria I a catehezelor…
Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi anunță că se reia Programul educațional „Cercetându-ți credința!”. Programul constă într-o serie de întâlniri de studiu și cateheze, care au loc în mediul virtual în fiecare zi de joi, începând cu ora 19:00 EDT (ora Coastei de Est a SUA). I. În prima joi a fiecărei luni, Pr.…
Episcopia Ortodoxă Română din Italia, țara cea mai afectată de coronavirus din Europa și a doua din lume, s-a întrunit online în ședință extraordinară, sâmbătă, 7 martie 2020. La ședința dedicată acestei epidemii au luat parte membrii Permanenței Eparhiale și cei 22 de Protopopi din Italia. În comunicatul semnat de Episcopul Siluan al Italiei este…
În bisericile din Episcopia Huşilor va fi oficiat Paraclisul Maicii Domnului, însoţit de o scurtă cateheză, în fiecare zi din Postul Adormirii Maicii Domnului, la recomandarea Episcopului Ignatie. Potrivit Preasfinţiei Sale, iniţiativa are ca bază certitudinea că „rugăciunea, nu altceva din cele lumeşti şi efemere, este centrul vieţii noastre duhovniceşti”. „Răstimpul acesta liturgic (1-15 august),…
Credincioșii parohiilor Turnul Ruieni și Zărvești au participat în zilele de 12 și 13 februarie 2017 la o serie de cateheze duhovnicești, notează site-ul oficial al Episcopiei Caransebeșului. Prelegerile au fost susținute de arhim. Constantin Timiș, vicar eparhial al Episcopiei Caransebeșului. El a vorbit celor prezenți despre mânie. Un alt subiect important pe care a…
Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu și Centrul Arhidiecezan de Diagnoză și Cercetare Catehumenală Omiletică și în Pedagogia și Metodologia Religie „Mitropolit Andrei Șaguna” (CADCO) invită tinerii și copii la un program de cateheze intitulat „Pe cale spre Betleem”, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului. Înscrierile se fac în perioada 15-21 noiembrie la…