Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a împlinit sâmbătă 60 de ani. Cu acest prilej, Patriarhul României i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare. PS Calinic Botoșăneanul s-a născut în Iași, în data de 18 noiembrie 1957. În luna martie a anului 1980 s-a închinoviat la Mănăstirea Putna, iar în anul 1984…
Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor a oferit săptămâna aceasta 15 birouri unor familii numeroase din județele Iași, Botoșani și Neamț. Acțiunea face parte din Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”, în care sunt înscrise 147 de familii ce au mai mult de 8 copii. Obiectele…
Fragmente din moaştele Sf. M. Mc. Teodor Tiron au fost aşezate weekend-ul trecut la Biserica Sfinţii Teodori din Iaşi. Acestea au fost aduse de la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Episcopia Srem – Serbia de stareţul mănăstirii, Cleopa Stefanovici, cu binecuvântarea IPS Mitropolit Teofan şi a PS Vasile, Episcop de Srem. Sfintele moaşte, de acum încolo,…
Primul eveniment din cadrul Zilelor Pro Vita 2017 este Conferința Mărturisirea Adevărului ca mod de viață ce va avea loc în data de 2 noiembrie 2017, în Aula Magna Mihai Eminescu a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și va fi susținută de Diac. Ionuț Mavrichi, consilier patriarhal în cadrul Biroului de Presă al Patriarhiei…
În aceste zile, sute de pelerini sunt prezenți la Iași pentru a aduce cinstire Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Evenimentele religioase au debutat marţi, 10 octombrie 2017, când a avut loc procesiunea cu sfintele moaşte. La eveniment a fost prezent Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul. După procesiune, în baldachinul special amenajat au fost așezate spre închinare,…
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan își aniversează în 11 octombrie 2017 ocrotitorul spiritual: pe Sfântul Ierarh Teofan Mărturisitorul, Episcopul Niceei. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj de felicitare. IPS Teofan s-a născut în data de 19 octombrie 1959 în loc. Corbi, jud. Argeş. Studii: 1966-1974: Şcoala generală de opt…
În fiecare an, de sărbătoarea Sfintei Parascheva, Iaşiul devine capitala spirituală a României. Mii de pelerini vin să îi aducă cinstire cuvioasei care de veacuri ocroteşte ţinutul Moldovei. Anul acesta, manifestările religioase închinate sfintei Parascheva încep marţi, 10 octombrie. Cu prilejul hramului Catedralei Mitropolitane din Iaşi, alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi aduse…
Dată fiind necesitatea alegerii unui nou chiriarh pentru slujirea Bisericii lui Hristos din Episcopia Hușilor, în data de 30 septembrie 2017, la Reşedința Mitropolitană din Iaşi, s-au desfăşurat lucrările ședinţei Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în cadrul căreia au fost desemnați doi candidați, pentru alegerea în această responsabilitate. Candidații propuși sunt : Preasfințitul…
Arhiepiscopia Iaşilor nu a rămas indiferentă la drama prin care trec 9 copii orfani din Vlădeni, Iaşi. Pe lângă asistenţa duhovnicească, Arhiepiscopia le oferă sprijin financiar în valoare de aproximativ 35.600 lei. După ce mama acestora a trecut la cele veşnice, fără sprijin din partea tatălui aflat în detenţie, cei nouă copii cu vârste între…
Părintele prof. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie din Sibiu a conferenţiat sâmbătă seară la Iaşi. Adevărata libertate înseamnă să îl ai pe Hristos, le-a spus părintele profesor miilor de tineri ortodocşi aflaţi în Capitala Moldovei. Evenimentul l-a avut moderator pe Daniel Buzdugan. Conferinţa susţinută de părintele Constantin Necula a debutat prin rugăciune. 6000…
Daniel Buzdugan, moderatorul ITO 2017, a acordat în data de 29 august 2017 un interviu pentru Radio Trinitas Iași în care a vorbit despre Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din întreaga lume. În cadrul acestuia, realizatorul de programe radio le-a transmis ascultătorilor faptul că părinții sunt cei mai buni prieteni pe care un tânăr îi poate avea.…