Se împlinesc 99 de ani de la naşterea Regelui Mihai I
Regele Mihai I s-a născut în data de 25 octombrie 1921 la Sinaia. Mihai I a fost regele României în perioadele 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940 – 30 decembrie…
Regele Mihai I s-a născut în data de 25 octombrie 1921 la Sinaia. Mihai I a fost regele României în perioadele 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940 – 30 decembrie…
Din anul 1998, românii sărbătoresc în fiecare an, în data de 26 iunie, Ziua Drapelului. Cu acest prilej, în numeroase orașe din țară au loc ceremonii speciale, religios-militare, în cadrul cărora sunt oficiate și slujbe…
Arhimandritul Mina Dobzeu, mărturisitor al credinței în perioada comunistă, a trecut la Domnul în data de 7 iunie 2018. S-a născut în data de 5 noiembrie 1921, în satul Grozeşti, judeţul Lapuşna (pe teritoriul actual…
Au trecut 567 ani de la căderea Constantinopolului, unul dintre evenimentele cruciale din istoria Europei. În ziua de 29 mai 1453, oștirile comandate de sultanul Mehmed al II-lea cucereau, printr-o ofensivă decisivă, Constantinopolul, după un…
Ziua Limbii Elene a început să fie serbată în România începând cu 9 februarie 2019, potrivit Agerpres. Ziua a fost instituită prin Legea nr. 204/2018, în scopul păstrării tradiţiilor, culturii şi limbii materne de persoanele…
Se împlinesc joi 101 ani de la naşterea Părintelui Constantin Galeriu. Bun predicator, duhovnic și profesor renumit, părintele s-a născut în anul 1918 în satul Răcătău-Răzeși din județul Bacău. După încheierea studiilor teologice a fost…
Joi, 18 iulie, se împlinesc 151 ani de la naşterea Patriarhului Miron Cristea. Patriarhul Miron Cristea s-a născut în 18 iulie 1868, la Topliţa, în judeţul Harghita. Şi-a legat numele în primul rând de Episcopia…
Începând cu anul 2015, românii celebrează, în data de 14 noiembrie, Ziua Dobrogei, în amintirea momentului istoric din 1878 când Dobrogea a revenit la teritoriul naţional. Potrivit legii 230/2015, sărbătorirea anuală a Zilei Dobrogei poate…
Duminica migranţilor români este celebrată în Patriarhia Română, începând cu anul 2009, în prima duminică după Adormirea Maicii Domnului. Sărbătoarea a fost adoptată la nivelul întregii Patriarhii de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Reunit…
Jandarmeria Română aniversează 168 ani de funcţionare. În data de 3 aprilie 1850, Domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, aproba hotărârea Divanului obștesc și semna „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”, oferindu-i astfel statut juridic…