Clerici şi credincioşi din Eparhia Argeşului şi Muscelului au oferit daruri copiilor şi persoanelor care locuiesc în așezămintele sociale din Valea Plopului, Valea Screzii și Vălenii de Munte, scrie site-ul oficial al Episcopiei. Acţiunea a fost organizată de Sectorul Social, Filantropic și de Misiune al Eparhiei. Biserica Ortodoxă Română este cel mai mare filantrop raportat…
„Biserica lui Hristos ne cheamă şi ne îndeamnă să ne pregătim prin post şi rugăciune, şi fapte bune, prin iertare, împăcare şi iubire”, a spus duminică Episcopul Iustin al Maramureşului şi Sătmarului. În omilia rostită la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, ierarhul a subliniat că „Biserica cheamă societatea la împăcare, să fie…
Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a oficiat joi o slujbă de sfinţire a Inspectoratului de Poliţie din Cantemir, Republica Moldova. Cu acest prilej, ierarhul a făcut referire în cuvântul rostit la importanța sfințirii spațiilor în care locuim sau lucrăm și a rugăciunii în viața fiecărui om. După slujbă, Episcopul Basarabiei de Sud i-a binecuvântat…
Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din Slobozia. Făcând referire la Pilda datornicului nemilostiv prezentată în textul biblic duminical, Părintele Episcop s-a adresat credincioşilor şi le-a vorbit despre iertarea neîmpărtășită, despre iertarea frățească pe care trebuie să o cultivăm, în contextul în care trebuie să fim…
Piesa de teatru „Brâncovenii” va fi pusă în scenă joi, 16 august 2018 la Casa de cultură „Constantin Brâncoveanu” din Horezu, județul Vâlcea. Spectacolul va avea loc în ziua sărbătorii Sfinților Martiri Brâncoveni la ora 19:00. Piesa aduce în prim-plan, cu mijloacele artei dramatice, chipul Sfântului Constantin Brâncoveanu, realitatea istorică fiind completată cu elemente de…
„O sută de ghiozdane pentru o sută de copii” este titlul campaniei lansate de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi – filiala Iaşi pentru a încuraja copiii cu posibilităţi financiare reduse în actul educaţional. Prin această campanie se dorește strângerea de fonduri pentru achiziționarea unui număr de 100 de ghiozdane dotate cu penar, pixuri, creioane, culori și…
Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, va oficia marţi la Patriarhie slujba Prohodului Maicii Domnului. Programul liturgic din 14 august 2018 va începe la ora 16:00 cu oficierea Vecerniei unită cu Litia. De la ora 18:30 va fi oficiată Slujba Utreniei care se va continua cu Slujba Prohodului Maicii Domnului. La sfârșitul Doxologiei va avea loc…
Patriarhul României a sfinţit luni, 13 august, coroana reconstituită a Sfântului Ștefan cel Mare, voievod pe care Preafericirea Sa l-a numit „un simbol al credinţei, unităţii şi demnităţii poporului român”. În omilia rostită cu prilejul slujbei, Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române a evidenţiat contribuţia extraordinară pe care Sfântul Ştefan cel Mare a avut-o în apărarea creştinătăţii.…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit luni, 13 august 2018, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolit de Hama și împrejurimi – Patriarhia Antiohiei. Mitropolitul Nicolae a fost însoţit de Preasfinţitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum. În cadrul întrevederii de la Reşedinţa Patriarhală au fost discutate problemele cu care se confruntă creștinii în Orientul Mijlociu. Mitropolit Nicolae…
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a explicat duminică în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi de ce şi cu ce Îi suntem datori lui Dumnezeu. „Datoriile sunt cele care fac parte din viața noastră de zi cu zi. Există un înțeles spiritual al datoriei și anume acela că avem undeva, mai sus decât noi, pe…
Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului şi Vrancei le-a vorbit duminică celor prezenţi la Sfânta Liturghie oficiată în biserica Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Sărat despre legătura dintre iertarea semenilor şi iubirea de Dumnezeu. „Pentru a fi capabili să-l iertăm pe fratele nostru, se cuvine mai întâi să-l iubim. Pentru a reuşi să-l iubim pe semenul…