Sâmbătă, 1 februarie 2014, în Sala Sfântului Sinod din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, se vor desfășura lucrările Ședinței anuale a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor, după cum informează Secretariatul Arhiepiscopiei Bucureștilor. Lucrările ședinței vor fi precedate de oficierea slujbei de Te Deum în Catedrala Patriarhală. În prima parte…
La Editura Basilica a apărut recent volumul Ziua culturii naționale. Ziua lui Mihai Eminescu. Lucrarea reunește Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel rostit la Ziua culturii naționale, precum și alte comunicări științifice susținute în cadrul evenimentului ce a avut loc la Academia Română din data de 15 ianuarie 2014.
Accidentul aviatic petrecut in data de 20 ianuarie in Munții Apuseni, in apropierea localitații Horea, a afectat o țara intreaga, umplandu-ne inimile de compasiune și de o tristețe profunda. Cei șapte oameni cu suflet mare, ce se aflau la datorie, pe calea aerului, in scopul salvarii unui semen de-al lor, au devenit ei inșiși victime,…
Duminică, 26 ianuarie 2014, a XXXII a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a slujit în parohia Sfântul Ierarh Paulin de Nola, din localitatea Caserta, păstorită de pr. Florin Bontea, informează episcopia-italiei.it Înainte de Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a binecuvântat lucrările de restaurare a bisericii și a hirotesit întru citeț și apoi în ipodiacon pe…
În fiecare an, la 24 ianuarie sărbătorim Unirea Principatelor Române, o faptă a înainte-mergătorilor noștri datorită cărora suntem astăzi ceea ce suntem. Cu acest prilej, arădenii și-au amintit de cei care s-au străduit pentru realizarea ei. Unirea Țării Românești cu Moldova, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, reprezintă actul politic care stă la baza României modern,…
În fiecare an, în data de 27 ianuarie, Biserica Ortodoxă sărbătorește aducerea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur în anul 438, la Constantinopol. Această sărbătoare este închinată unui eveniment care a fost considerat, în secolul al V-lea, o binemeritată reconciliere duhovnicească a familiei imperiale bizantine în fața personalității istorice a Sfântului Ioan Gură de Aur.…
Arhiepiscopia Râmnicului a găzduit săptămâna trecută două evenimente notabile pe plan educativ și bisericesc, informează „Ziarul Lumina”. Astfel, la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Râmnic s-a desfășurat Concursul „Patriarhul Justinian Marina și Mitropolitul Bartolomeu Anania”. A doua activitate a avut loc în Protoieria Horezu, unde preoții Cercului pastoral-misionar nr. 2 s-au întâlnit în cadrul…
Copiii de la Așezământul social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia au primit joi, 23 ianuarie, vizita unor persoane, beneficiare ale Așezământului social pentru persoane cu handicap „Sfântul Meletie”, Alba Iulia, informează „Ziarul Lumina”. Acestea au dorit să aducă o bucurie copiilor ocrotiți în centrul rezidențial, potrivit coordonatorului Așezământului social pentru persoane cu handicap…
În Episcopia Oradiei, aniversarea a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 a fost sărbătorită prin diverse manifestări festive, militare și cultural, informează „Ziarul Lumina”. În Scheii Brașovului a avut loc slujba de Te Deum și alte manifestări dedicate Unirii Principatelor Române și Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Preasfințitul Sofronie,…
Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului s-a întrunit sâmbătă, 25 ianuarie, în ședință anuală de lucru, informează „Ziarul Lumina”. Tot sâmbătă, la Baia Mare, la Catedrala episcopală „Sfânta Treime”, a avut loc ședința Adunării Eparhiale a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Întrunirea de la Cluj-Napoca a avut loc în sala „Nicolae Ivan” a Facultății…
Biserica „Sf. Grigorie Teologul” din parohia Rediu, Protopopiatul Iași 1, județul Iași, și-a cinstit sâmbătă, 25 ianuarie 2014, hramul, informează „Ziarul Lumina”. Programul liturgic dedicat acestei sărbători a început vineri seara cu slujba Vecerniei oficiată de un sobor de preoți. Predica de la finalul slujbei a fost ținută de pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului…
Vineri, 24 ianuarie 2014, la sala de festivități a Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Neamț a avut loc celebrarea zilei Unirii Principatelor Române, activitate coordonată de prof. de istorie Luminița Manole, informează „Ziarul Lumina”. Activitatea a debutat dimineață cu oficierea Sfintei Liturghii în paraclisul seminarului. La ora 13:30 simpozionul a dubutat cu prezentaterea…
Cu ocazia împlinirii a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române, în paraclisul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoșani, preoții profesori au oficiat un Te Deum, informează „Ziarul Lumina”. În continuare, în sala de conferințe, pr. prof. Grigore Diaconu, directorul Seminarului Teologic „Sf. Gheorghe”, a reamintit mărturii despre contribuția clericilor botoșăneni la unirea…
Câteva zeci de credincioși ai parohiei mehedințene Balotești au luat parte în Duminica a XXXII-a după Rusalii la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită în biserica cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae”. În mijlocul comunității s-a aflat Întâistătătorul Eparhiei Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Nicodim, care a liturghisit având alături un sobor de preoți și diaconi, după cum…
Situată în județul Dâmbovița, pe drumul dintre cetatea Târgoviștei și București, comuna Potlogi este locul unde marele spătar Constantin Brâncoveanu cumpăra, în 1679, moșia unui postelnic cu numele Dima. La Potlogi a construit o casă pentru a-i servi drept adăpost în misiunile avute pe drumul spre București, Târgoviște sau Pitești și a ctitorit prima biserică,…
Credincioșii făgărășeni au participat în număr mare duminica aceasta la slujba de la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din orașul lor. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, informează TRINITAS TV. Parohia Făgăraș – Combinat a fost înființată în anul 1990, fiind o necesitate într-un cartier care nu a avut niciodată biserică.…
Duminica a 32-a după Rusalii a fost prilej de sărbătoare pentru credincioșii din Buzău. Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala voievodală „Adormirea Maicii Domnului”, după cum a precizat Dragoș Olteanu. Ierarhul a hirotonit diacon pe tânărul teolog Petrică-Gabriel Roșu, consilier eparhial. În cuvântul rostit la finalul slujbei, Înaltpreasfinția…
La Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din Constanța, Sfânta Liturghie a fost oficiată duminica aceasta de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, informează TRINITAS TV. „Sfânta Evanghelie de astăzi ne arată o pagină atât de plină de învățături când mai marele vameșilor Zaheu a dorit să îl vadă pe Mântuitorul. Cele ce s-au petrecut…
În sala de ședințe de la demisolul Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Zalău s-au desfășurat lucrările Consiliului Eparhial și ale Adunării Eparhiale a Episcopiei Sălajului. Lucrările au fost precedate de săvârșirea Sfintei Liturghii și a slujbei de Te Deum în catedrală, după cum a precizat Arhid. Adrian Onica. După rostirea rugăciunii, a luat cuvântul Preasfințitul…
Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților s-a aflat astăzi, 26 ianuarie 2014, în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii Slatina din județul Suceava. Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din soborul de slujitori au făcut parte și preoți și diaconi de la Mănăstirea Putna, invitați la slujire…