Simpozion de teologie la Arad

Înscriindu-se în tematica Patriarhiei Române pentru anul în curs, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad a deschis seria manifestărilor academice programate pentru perioada viitoare, organizând un simpozion național studențesc, pus sub genericul de mai sus, care s-a desfășurat în zilele de 18 și 19 martie 2014, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

În cele două zile ale simpozionului, mai mulți studenți teologi de la centre universitare importante din țară au susținut referate pe tema Anului omagial euharistic. Cu acest prilej au fost abordate o serie de aspecte dogmatice, liturgice, dar și pastoral-misionare privind cele două mari Sfinte Taine ale Bisericii. Dintre titlurile prezentate de tinerii teologi amintim „Tainele Spovedaniei și Euharistiei ca mijloace de dobândire a cetățeniei cerești”, „Realitatea prefacerii euharistice”, „Anaforaua euharistică a primelor trei veacuri creștine și importanța ei pentru teologia contemporană”, „Îndrumarea continuă a tinerilor prin Spovedanie și Împărtășanie”. Prima zi a debutat cu oficierea slujbei de Te Deum în capela facultății, la care a fost prezent și Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului. După oficiul liturgic a urmat deschiderea festivă.

La prezidiu s-au aflat: Înaltpreasfințitul Timotei, pr. prof. dr. Ioan Tulcan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, precum și comitetul de organizare, format din pr. lect. dr. Lucian Farcașiu, diac. lect. dr. Caius Cuțaru și studentul Marius Lăscoiu. În calitate de gazdă, pr. Ioan Tulcan a inaugurat seria scurtelor mesaje de salut, mulțumind studenților și conducerii facultăților acestora pentru disponibilitatea de a veni la Arad, precum și chiriarhului locului pentru prezență și binecuvântare. Referindu-se la tema acestui simpozion, acesta a explicat alegerea făcută de organizatori, arătând că „punerea acestor Taine în legătură cu viața tinerilor vrea să scoată în evidență mai multe aspecte. Pe lângă faptul că tinerii sunt viitorul Bisericii, ei au o vulnerabilitate în plus față de cei maturi în fața provocărilor unei culturi secularizante, după cum tot la aceștia se observă o dorință și o sinceritate mai mare față de cea a adulților, ei fiind într-o permanentă căutare de idealuri. Tocmai de aceea, cele două Sfinte Taine oferă mijloacele pentru ca aceștia să-L poată descoperi pe Hristos Domnul ca Viață, Cale și Adevăr”.

La rândul său, chiriarhul Aradului i-a felicitat pe organizatorii evenimentului, exprimându-și bucuria că Facultatea de Teologie din Arad găsește resursele necesare pentru a propaga și adânci, la nivel local, proiectele tematice ale Patriarhiei Române. În alocuțiunea prezentată, Înaltpreasfinția Sa a evocat evenimente și personalități din trecutul local care rămân până astăzi repere în mărturisirea dreptei credințe, făcând invitația de a rămâne permanent atenți atât la nuanțele care definesc învățătura de credință, cât și la cele privitoare la slujirea liturgică atât de bogată a Bisericii. Din partea organizatorilor, primul care a adresat un cuvânt de salut a fost pr. Lucian Farcasiu, care a evidențiat importanța susținerii cercetării teologice printr-o legătură neîntreruptă cu Tainele cele sfinte ale Bisericii. Cel de-al doilea a fost diac. Caius Cuțaru, care a legat acest eveniment de timpul liturgic în care se desfășoară, amintind de pomenirea Sfântului Grigorie Palama, „cel care, prin teologia isihastă, aduce în prim plan relația cu un Dumnezeu personal”. Din partea studenților a vorbit Marius Lăscoiu, care i-a prezentat pe oaspeți. La final, sub bagheta dirijorală a conf. dr. Mircea Buta, corul bărbătesc a intonat câteva piese din repertoriul perioadei pascale.

Comentarii Facebook


Știri recente