Iconografia bizantină a Bunei Vestiri

Imaginea tradițională în iconografia creștină răsăriteană prezintă în partea stângă a icoanei pe Arhanghelul binevestitor, într-o mișcare de coborâre sugerată de o aripă ridicată sau de veșmântul fluturând. Cu o mână binecuvintează, iar în cealaltă ține sceptrul autorității divine. În fața lui stă în picioare sau șezând, într-o ipostază de uimire și de smerenie, Fecioara Maria, care va răspunde cu providențialul „Fiat”. Scaunul în fața căruia sau pe care Fecioara Maria stă este acoperit cu perne, fiind de fapt un veritabil tron, iar jos se află un piedestal. Maica Domnului este înfățișată torcând în momentul venirii îngerului. Ține în mână un fus la care deapănă purpură, pentru a țese apoi perdeaua din Templu. Acest detaliu este luat din Protoevanghelia lui Iacov și dezvăluie faptul că Fecioara Maria lucrează și chiar este în mod tainic catapeteasma de purpură, care nu mai separă, ci unește de acum pe oameni cu Dumnezeu. De deasupra se coboară către ea Duhul Sfânt sub forma porumbelului. Uneori, porumbelul este încadrat într-o rază a slavei dumnezeiești. Pe umeri și pe cap, pe omoforul brun, Maica Domnului poartă trei steluțe, ca semn al fecioriei perpetue: înainte, în timpul și după nașterea Fiului. Fundalul este un spațiu mereu deschis – niciodată într-o încăpere -, care lasă să se zărească cerul milostivirii divine. Clădirile sunt dispuse în tradiționala perspectivă „inversată”, conform căreia lucrurile mai îndepărtate din icoană sunt redate mai sus, astfel încât privitorul le poate vedea concomitent cu obiectele din prim plan. În icoană, reprezentarea deformată a clădirilor vine poate pentru a demonstra faptul că iconarul nu este interesat în a prezenta unde anume are loc evenimentul, el nu depune efort pentru reprezentările lumii acesteia. Buna Vestire este pictată în bisericile ortodoxe pe iconostas, în registrul praznicelor împărătești, fiindcă este, de fapt, icoana zămislirii de la Duhul Sfânt a Fiului lui Dumnezeu în pântecele Preacuratei Fecioare. Scena apare pe ușile împărătești prin care ni se aduce la sfintele slujbe, în forma cea mai deplină vestea cea bună a mântuirii noastre.

Mai multe informații în Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente