Parteneriat educațional între Școlile din Conop și Micherechi

O delegație formată din Doamna Profesor Milica Mihuța, Directoarea Școlii Gimnaziale „Ștefan Cicio-Pop” (cu clasele de predare I-VIII) din comuna Conop, județul Arad, Domnul Alin Leric, Consilier educativ, în cadrul aceleași școli și Părintele Paroh Sorin Ciurlea a fost primită miercuri, 19 martie 2014, de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, la Reședința din Giula, vizitând, cu acest prilej și Catedrala Episcopală.

Scopul principal al acestei vizite a fost încheierea unui Acord de parteneriat educativ între această Școală Generală din România și Școala Generală Bilingvă de Naționalitate Română din Micherechi (clasele I-VIII), localitate aparținând comunității ortodoxe românești din Ungaria, situată în același județ, Bichiș (Békés), în care se află și Giula, orașul de reședință al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

În acest sens, delegația din România, condusă de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a avut o întâlnire de lucru la Școala Generală din Micherechi, cu Doamna Directoare Ana Sárközi, în cadrul căreia directoarele celor două școli implicate în proiect au avut ocazia să se cunoască reciproc, sa expună posibilitățile pe care le au și dificultățile cu care se confruntă cele două școli, dar și disponibilitatea lor de conlucrare, în interesul elevilor români aflați de cele două părți ale graniței.

Cele două școli dispun de efective asemănătoare, atât ca număr de elevi (116 elevi care provin doar din localitatea Conop, iar la nivelul comunei, care cuprinde cinci localități: Conop, Odvoș, Milova, Chelmac și Belotinț, totalul elevilor care învață în școlile din aceste localități și care sunt dependente direct de Școala Generală din Conop este de 324 elevi; pe când Școala Generală din Micherechi are 126 elevi), cât și de profesori (23 de cadre didactice la Conop și 16 cadre didactice la Micherechi), astfel încât s-a constatat că o colaborare între aceste instituții de învățământ este posibilă și foarte binevenită.

La întâlnire au participat și Părintele Sorin Ciurlea, Preot Paroh la Parohia Conop, dar și Profesor de religie, după anul 1990, la Școala Generală din Parohia sa și Părintele Ioan Bun, Parohul Micherechiului și coleg de Facultate cu Preotul din Conop, pentru a se arăta și în felul acesta susținerea, implicarea și buna colaborare între Biserică și Școală, prezentă mereu de-a lungul vremii în istoria Poporului Român.

Ca urmare a acestei întâlniri a fost concretizat și semnat un Acord de parteneriat educațional între cele două școli menționate, care are ca scop principal promovarea experiențelor didactice și buna conlucrare între școli, promovarea obiceiurilor și tradițiilor specifice zonei în care funcționează fiecare unitate școlară și alte activități extracurriculare (sportive, culturale, etc.), adresate în principal elevilor care frecventează aceste școli, dar și întăririi legăturilor dintre cadrele didactice și cele două comunități.

Prima întâlnire și manifestare comună între cele două școli este prevăzută a avea loc în perioada 7-11 aprilie a.c., în cadrul săptămânii numite „Șoala altfel: să știi mai multe, să fii mai bun!”, când un grup de elevi și cadre didactice din Micherechi, condus de Doamna Directoare Ana Sárközi, va efectua o vizită la colegii lor de la Școala Generală din Conop.

Comentarii Facebook


Știri recente