Singură jertfa aduce bucuria, credința ne așază statornic pe cale, fidelitatea față de lucruri adevărate, cinstite, adânci, creștinești, ne dau încă din această lume satisfacție lăuntrică și fericire interioară, a subliniat IPS Teofan în predica rostită joi, 26 octombrie 2017. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a slujit în ziua sărbătorii Sfântului Mare Mucenic…
Câteva mii de credincioși au participat în zilele de 25 și 26 octombrie 2017 la evenimentele prilejuite de hramul Catedralei Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Craiova. Sărbătoarea a început cu slujba Vecerniei, oficiată miercuri seară de IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, după care a urmat procesiunea tradițională. A fost purtată în pelerinaj pe străzile orașului racla…
Act Solemn Comemorativ proclamat astăzi, 27 octombrie 2017, în cadrul Sfintei Liturghii oficiată la Catedrala Patriarhală din București: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Preaiubitului cler, cuviosului cin monahal şi dreptcredincioşilor creştini din cuprinsul Patriarhiei Române, Har, pace și bucurie de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări! Cinstirea sfinților, a eroilor neamului, a…
Astăzi, 27 octombrie 2017, se împlinesc zece ani de la înființarea Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române. Centrul de Presă are două momente aniversare în fiecare an: sărbătoarea Sfintei Treimi, sub ocrotirea Căreia își desfășoară activitatea, și sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, ziua în care a fost înființat. La inițiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii…
Bucureştiul se află în zi de sărbătoare. Ocrotitorul Capitalei României şi al Catedralei Patriarhale, Sfântul Dimitrie cel Nou, a fost cinstit vineri la Patriarhie de mii de credincioşi. Preafericitul Părinte Kirill, Patriarhul Rusiei, a prezidat liturghia de hram în concelebrare cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului și al întregii…
Era începutul lui 1991 când Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului și al întregii Albanii, a fost desemnat Exarh Patriarhal în Albania. Într-un interviu exclusiv cu Albanian Daily News, Preafericirea Sa detaliază eforturile depuse pentru a reînvia Biserica Ortodoxă Autocefală a Albaniei, definitiv distrusă de regimul comunist din această țară balcanică, începând cu 1967. „În…
Omilia Patriarhului Kirill al Moscovei şi al întregii Rusii la Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, 27 octombrie 2017. Preafericirile Voastre, Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre, Preacucernici Părinţi, iubiţi fraţi şi surori, Astăzi săvârşim pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov, ocrotitorul ceresc al cetăţii Bucureştilor şi, în cadrul Dumnezeieştii Liturghii, am auzit lecturându-se…
Sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și al Catedralei patriarhale, i-a fost asociată în acest an comemorarea apărătorilor Ortodoxiei din timpul comunismului. Câteva momente solemne s-au desfășurat în cadrul Sfintei Liturghii din 27 octombrie 2017. Tematica anului comemorativ 2017 a fost evidențiată în cadrul evenimentelor din aceste zile mai ales prin participarea mai multor…
Slujba de priveghere în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, a fost oficiată joi seară de IPS Naum, Mitropolit de Ruse, în altarul de vară al Catedralei patriarhale. Slujba vecerniei a început de la ora 18:00, după primirea Patriarhului Kirill. Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale. Mii…
Delegaţiile Bisericilor Rusiei şi a României au ajuns joi pe Dealul Patriarhiei în jurul orei 17:40. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Serghie de Solnetchnogorsk a purtat racla cu moaştele Sfântului Serafim de Sarov în altarul de vară al Catedralei Patriarhale. În urma sfintelor moaşte s-au aflat cei doi patriarhi, Preafericitul Părinte Kirill şi Preafericitul Părinte Daniel. A…
Cuvântul Preafericitului Părinte Kirill, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, rostit joi în altarul de vară al Catedralei Patriarhale: Preafericirea Voastră, Preafericite Părinte Daniel al Bisericii Ortodoxe Române Înaltpreasfinţiile Voastre, Iubiţi fraţi şi surori, Mulţumesc cordial Preafericirii Voastre pentru cuvintele călduroase de salut şi pentru invitaţia de a vizita România. Sunt bucuros să am posibilitatea…
Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului și al Întregii Albanii, a sosit joi seară în jurul orei 20:30 în România. Primatul a fost întâmpinat de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni. Împreună cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Albania au venit IPS Nathanael, Mitropolit de Amantia şi Vicar…
Patriarhul Kirill al Rusiei a ajuns joi la Bucureşti şi a adus în dar un fragment din moaştele Sfântul Serafim de Sarov (detalii aici). La întâmpinarea delegaţiei Bisericii Rusiei, Preafericitul Părinte Daniel a adresat, în altarul de vară al Catedralei patriarhale, un cuvânt de bun venit Preafericitului Părinte Kirill şi a mulţumit Preafericirii Sale pentru…
Oaspeții străini care au participat la Congresul Internațional de Teologie au vizitat, în data de 25 octombrie 2017, Biserica Sfântul Ioan Piață și Mănăstirea Radu Vodă. Cei prezenți au avut ocazia să afle despre istoricul celor două lăcașuri de cult bucureștene. Congresul Internațional de Teologie: Viaţa Bisericilor Ortodoxe în timpul comunismului – persecuţie, rezistenţă şi mărturisire…
Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii a ajuns în România. Aeronava care a adus delegaţia Bisericii Rusiei, condusă de Părintele Patriarh Kirill, a aterizat joi pe aeroportul Internaţional Henri Coandă în jurul orei 16:43. Aceasta este prima vizită în ţara noastră a unui Întâistătător al Bisericii Ruse după 1989 şi prima vizită a Preafericitului Părinte…
Update 17:40 | Patriarhul Kirill și Patriarhul Daniel au sosit la Reședința Patriarhală. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a adus un fragment din moaștele Sfântului Serafim de Sarov care va fi așezat spre cinstire alături de celelalte sfinte moaște. Update 17:25 | Sfintele moaște au fost așezate în Baldachinul din curtea Catedralei Patriarhale pentru a fi…
Preafericitul Părinte Rastislav, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, a ajuns joi în România. Este prima sa vizită în România în calitate de conducător al Bisericii Cehiei și Slovaciei și are loc în contextul manifestărilor dedicate hramului Sfântului Cuvios Dimitrie 2017. Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, împreună cu…
Un grup de pelerini români au adus cinstire joi moaștelor Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, aflate în Biserica din Salonic, Grecia. Aceștia participă la pelerinajul organizat cu prilejul sărbătorii marelui mucenic de Agenția de pelerinaje Basilica Travel a Patriarhiei Române. După ce au participat la Sfânta Liturghie de hram, pelerinii au vizitat Biserica Sfânta Sofia,…
Participanții străini la Congresul Internațional de Teologie, ce a avut loc la Palatul Patriarhiei, au fost prezenți joi, 26 octombrie 2017, la slujba parastasului oficiată în memoria mărturisitorilor din perioada comunistă. Serviciul religios a avut loc în cimitirul Mănăstirii Cernica. Parastasul a fost precedat de oficierea Sfintei Liturghii în biserica lăcașului de cult monahal. Din…
Preafericitul Părinte Patriarh Kirill al Moscovei şi al Întregii Rusii s-a născut în data de 20 noiembrie 1946 în oraşul Leningrad, primind la botez numele de Vladimir Mihailovici Gundeav. După ce a urmat Şcoala Generală, în anul 1965, este admis la Seminarul Teologic Ortodox, iar mai apoi la Academia Teologică Ortodoxă din Leningrad pe care…