Renumitul duhovnic a fost pictor bisericesc și mărturisitor al credinței, motiv pentru care a și fost întemnițat între anii 1958-1964. Părintele Sofian a rămas în conștiința celor care l-au cunoscut ca un duhovnic blând. El a format zeci de tineri care mai târziu au ajuns oameni de nădejde ai Bisericii și ai societății. Vă prezentăm un…
Duminica aceasta vom sărbători pe Sfinţii Năsăudeni, patru martiri care au îndurat chinuri pentru apărarea credinţei strămoşeşti şi a demnităţii naţionale. Pe locul unde a avut loc execuţia acestora, în 1994 a fost ridicată o mănăstire care acum îi are ca ocrotitori, după înscrierea lor în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Slujba de hram va fi…
Evenimentele prilejuite de sărbătoarea hramului Mănăstirii Radu Vodă au debutat miercuri, 8 noiembrie 2017, cu tradiționala procesiune cu moaștele Sfinților Nectarie și Efrem cel Nou. Acestea au fost așezate într-un baldachin special amenajat în apropierea lăcaşului de cult. Programul liturgic va continua de la ora 17 cu oficierea slujbei de priveghere. În ziua hramului, de la…
Preoții cercului pastoral Podgoria, Protopopiatul Vălenii de Munte, s-au întrunit marți, 7 noiembrie 2017, la Mănăstirea Zamfira. În cadrul ședinței, dedicată Anului Comemorativ 2017, a fost prezentat referatul Sfinții închisorilor. Acesta a fost citit de părintele ieromonah Damian Bulz. După susținerea temei au avut loc dezbateri referitoare la subiectul propus. De asemenea, au fost discutate…
În perioada 5-7 noiembrie 2017 a avut loc, la Cluj Napoca, Simpozionul internaţional de Teologie, Istorie, Muzicologie și Artă „Icoană, mărturie creştină, totalitarism”. Întrunirea a fost organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” în contextul Anului comemorativ şi omagial 2017, informează Radio Renaşterea. Deschiderea oficială a avut loc luni, de la ora 9.00,…
Preasfinţitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande, îşi aniversează în 8 noiembrie 2017 ziua onomastică. Părintele Patriarh Daniel, cu acest prilej, i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare. Preasfinţitul Părinte Mihail s-a născut în ziua de 25 ianuarie 1964 în comuna Matca, jud. Galaţi, la botez primind numele Marcel. După…
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a vorbit în predica rostită duminică în Parohia Rogoz din Protopopiatul Lăpuş despre viața de apoi, care va fi conform pregătirii anterioare din lumea aceasta. PS Iustin a sfințit altarul de vară, clopotniţa şi clopotele achiziţionate recent în comunitatea păstorită de preotul Ioan Hojda, notează site-ul oficial al…
La Chişinău, peste 700 de copii au alergat în cadrul unui maraton pentru a oferi altor tineri şansa de a merge la şcoală. Maratonul copiilor, evenimentul desfăşurat recent în Capitala Moldovei, a transformat o cursă sportivă într-un gest de solidaritate. Fondurile strânse în urma acestei acţiuni organizate de Misiunea Diaconia a Mitropoliei Basarabiei au fost…
La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut recent numărul 3/2014 al revistei Biserica Ortodoxă Română – Buletinul oficial al Patriarhiei Române. Acest număr cuprinde atât pastorale, mesaje și discursuri cât și prezentarea diverselor evenimente din 2014, Anul omagial euharistic și Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română. De asemenea pot fi citite…
Stareții și starețele din Arhiepiscopia Bucureștilor au participat marți, 7 noiembrie 2017, la Sinaxa monahală din Eparhie. Aceasta a avut loc la Palatul Patriarhiei din București și a fost prezidată de Părintele Patriarh Daniel. Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. La finalul slujbei săvârșite…
În ziua sărbătorii Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie ce va fi oficiată în paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reședința patriarhală. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și…
Săptămâna viitoare prăznuim un mare predicator şi sfânt ierarh: Ioan, Arhiepiscopul Constantinopolului, supranumit Gură de Aur pentru talentul său oratoric inspirat de Dumnezeu. Credincioşii bucureşteni sunt aşteptaţi să aducă cinstire acestui mare ierarh, ocrotitor al lăcaşul de cult de pe Dealul Arsenalului, paraclis unde se află un fragment din moaştele sale. În ajunul sărbătorii, duminică…
Peste patru sute de elevi ai Școlii Gimnaziale din Lipănești, județul Prahova, au beneficiat de ediția a 38-a a Campaniei de Prevenție și Educație pentru Sănătate care a avut loc luni, 6 noiembrie 2017. Echipa de voluntari de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a fost prezentă în localitatea Lipănești de la primele ore ale dimineții.…
Asociația Pedagogilor Creștini din România are o nouă filială în Oradea. Aceasta a fost înființată sâmbătă în cadrul Conferinței Naționale a Psihologilor Școlari, în prezența Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei. Evenimentul a avut loc în în Aula Magna a Universității din Oradea. Au participat personalități din domeniul pedagogiei, psihologiei și teologiei, între care: Laurențiu Șoitu,…
Preoții din Protopopiatele Ploiești Nord, Sud și Urlați au participat marți, 7 noiembrie 2017, la Conferința pastoral – misionară de toamnă. Ședința a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, delegat al Părintelui Patriarh Daniel. Tematica întâlnirii a fost dedicată Anului comemorativ 2017. Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii și a…
Preafericitul Părinte Neofit, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, a oficiat sâmbătă o slujbă de pomenire la mormântul Patriarhului Maxim de la Mănăstirea Troian, cu prilejul împlinirii a cinci ani de la moartea acestuia. Conform site-ului oficial al Patriarhiei Bulgariei, împreună cu Patriarhul Neofit au slujit Mitropoliții Grigore de Veliko Târnovo, Ambrozie de Durostol, Serafim de Nevrokop,…
Credincioșii ortodocși români din zona metropolei Chicago au avut binecuvântarea, în perioada 30 octombrie – 4 noiembrie 2017, să se închine icoanei făcătoare de minuni și izvorâtoare de mir a Maicii Domnului din Hawaii. Cinstitul odor a fost adus vineri, 3 noiembrie 2017, la Catedrala Ortodoxă Română Sf. Împărați Constantin și Elena. Icoana a fost…
Înaltpreasfinţitul Părinte Dimitrie al Arhiepiscopiei Ortodoxe Greceşti din America şi-a exprimat indignarea, durerea şi tristeţea cu privire la manifestarea violenţei în biserica din Sutherland Springs, Texas. Arhiepiscopul a făcut următoarea declaraţie, publicată pe site-ul oficial al arhiepiscopiei: Suntem în stare de şoc şi ne este dificil să credem că a avut loc această explozie de…
Arhiepiscopul Alba Iuliei a oficiat duminică, 5 noiembrie 2017, slujba de târnosire (sfințire) a Bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din localitatea Gârbova de Jos. După ce a binecuvântat lăcașul de cult, IPS Irineu a îndemnat pe cei prezenți să nu se teamă de moarte, ci de starea morală în care se găsește fiecare în…
În perioada 7 – 12 noiembrie 2017 peste 350 de pelerini din întreaga țară participă la un pelerinaj în Grecia, ce are ca punct central prăznuirea Sfântului Ierarh Nectarie din 9 noiembrie. În dimineaţa zilei de 7 noiembrie pelerinii s-au rugat în Catedrala Patriarhală şi au participat la o slujbă de binecuvântare a călătoriei. După…