La Bacău a fost realizată o nouă pictură murală. De data aceasta, lucrarea artistică este adresată integrării sociale a persoanelor rome. Lucrarea „Inclusion” a fost realizată de Kaps Crew şi poate fi admirată pe strada Banca Naţională. Scopul avut în vedere este focalizarea atenţiei asupra importanţei educării copiilor atât spre acceptare, cât și spre o…
Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centralei şi de Nord, a sfinţit joi biserica românească din Worms, în prezenţa a peste 300 de credincioşi din localitate, Mannheim și împrejurimi. Lăcaşul de cult a fost construit prin contribuţia majoră a familiei Markus și Mihaela Grün în amintirea fiului lor Andreeas Iohannes, trecut la Domnul anul trecut la…
În perioada 8-10 octombrie 2019 se va desfășura la Iași prima ediție a Școlii de Lideri organizată de Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor în parteneriat cu Asociația Impact pentru Comunitate. Evenimentul face parte din proiectul Tabăra din Pridvorul Satului și își propune să motiveze și să formeze actualii dar și viitorii lideri, fiind conceput ca un…
Peste 300 de elevi din comuna ilfoveană Grădiştea au deprins sâmbătă măsuri preventive pentru păstrarea unei vieţi sănătoase în cea mai nouă Campanie de prevenţie şi educaţie pentru sănătate organizată de voluntarii Paraclisului CMN. Acţiunea s-a desfăşurat de Ziua Internaţională a Educaţiei la Şcoala Generala nr. 1, unde cei 7 voluntari, dintre care 5 medici…
La Catedrala Patriarhală au fost oficiate duminică rugăciuni pentru victimele tragediei din Ialomița atât pentru cei din spitale, cât și pentru cele zece persoane trecute la Domnul. „Spațiul mediatic este plin de vești triste pe care le auzim aproape în fiecare zi. Aflăm de un accident cumplit în care au murit deodată zece compatrioți de-ai…
În omilia rostită duminică la paraclisul istoric din Reședința Patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel a evidențiat atitudinea Mântuitorului în fața durerii omului, precum și mandatul pe care noi, în calitate de creștini, trebuie să-l îndeplinim față de cel aflat în suferință. Evanghelia duminicii a XX-a după Rusalii (Luca 7:11-16- Învierea Fiului Văduvei din Nain) este exemplul…
La Bastionul Theresia din Timișoara se desfășoară în perioada 1-14 octombrie 2019 prima ediție a Simpozionului artistic „Icoana în Banat”. Evenimentul este organizat la iniţiativa mai multor iconografi timişoreni dornici de a cultiva şi a promova tradiţia autentică a zugrăvirii sfintelor icoane, informează Mitropolia Banatului. În prima zi a simpozionului a fost vernisată expoziţia „Icoana…
Episcopia Sloboziei și Călărașilor a emis sâmbătă un comunicat prin care informează că preoții comunităților din care fac parte familiile îndoliate din localitatea Munteni Buzău, sprijină rudele victimelor. „Aflând de tragicul accident în care au murit credincioși din localitatea Munteni Buzău, preoții comunității au săvârșit primele slujbe de pomenire ale celor decedați în accident și s-au…
În Duminica a 20-a după Rusalii, 06 octombrie 2019, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la slujba Sfintei Liturghii ce va fi săvârșită la Paraclisul istoric cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Înaltpreasfințitul…
După vernisarea Expoziției foto la ICR Stockholm, manifestările dedicate satului românesc au continuat în Suedia, la Parohia Jönköping, cu un simpozion, dar și cu Sfânta Liturghie, urmată de un program artistic susținut de Grigore Leșe. În cadrul unui simpozion organizat vineri seară la Jönköping au fost discutate mai multe aspecte privind „Biserica Ortodoxă și comorile…
Din inițiativa domnului Victor Alexeev, secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, la Mănăstirea Cernica a avut loc sâmbătă o slujbă de pomenire pentru eroii și mitropoliții basarabeni înmormântați în cimitirul lășului de cult care au avut un rol important în realizarea Marii Uniri. La eveniment au participat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,…
Se împlinesc 26 de ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Dumitru Stăniloae, numit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel „un teolog al Crucii, Învierii lui Hristos și al luminii Preasfintei Treimi”. Activitatea părintelui reprezintă pentru noi toți „o făclie de înviere pe calea mântuirii și a vieții veșnice în Împărăția Preasfintei Treimi”. La…
Patriarhia Română a emis sâmbăta un comunicat de presă în care își exprimă compasiunea față de victimele accidentului din Ialomița. În urma tragicului eveniment, zece persoane au murit, iar șapte au fost rănite. Este cel mai grav accident rutier petrecut în 2019. Rugăciune pentru cei decedaţi şi răniţi, compasiune pentru familiile îndurerate Am aflat cu…
Tema Zilei Mondiale a Educației din 2019 este „Tinerii pedagogi: viitorul profesiei”, potrivit site-ului Unesco. Ziua mondială a educaţiei (World Teachers’ Day) este sărbătorită anual din 1994 în 5 octombrie. A fost desemnată de UNESCO pentru a comemora semnarea, în 1966, a „Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Această recomandare, alături de cea…
ASCOR Iaşi organizează un spectacol caritativ în vederea ajutorării unei familii din Botoşani pentru a avea propria locuinţă. Invitatul special al evenimentului va fi Maestrul Nicolae Botgros care va cânta împreună cu mai mulţi artişti consacraţi. Spectacolul va avea loc joi, 7 noiembrie 2019, începând cu ora 17:30, la Centrul de evenimente AGORA (zona CUG, Iași).…
Luptătorii de la Serviciul de Intervenţii şi Acţiuni Speciale (S.I.A.S.) din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi de la Serviciul de Acţiuni Speciale (S.A.S.) din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov au răspuns afirmativ apelului de a dona sânge lansat de voluntarii CMN. Luptătorii au donat, pentru a veni în sprijinul aproapelui, în cadrul…
Mănăstirea Adamclisi, cuprinsă joi de un incendiu violent în urma căruia turla lăcașului de cult s-a prăbușit, are nevoie de ajutor. Mănăstirea „Sfântul Apostol Filip” datează din 2005 și a fost construită în apropierea cetății unde au fost descoperite moaștele sfinților de la Adamclisi care din 2007 au fost aşezate în biserica mănăstirii. Mai înainte…
Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” oferă prin concurs 34 de burse elevilor de liceu, studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, în anul şcolar şi universitar 2019-2020, informează Mitropolia Clujului. Acestea vor fi distribuite astfel: 18 burse pentru elevi, în valoare de 300 lei pe lună; 12 burse pentru studenți, în valoare de 400 lei pe lună; 3 burse de…
Sute de credincioși s-au rugat marți, de Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, la biserica Vlaherne din Istanbul. Biserica a fost construită în prima jumătate a secolului XIX, pe locul vechii biserici bizantine unde în 911 Sfinții Andrei cel nebun după Hristos și Epifanie au văzut-o pe Maica Domnului rugându-se în biserică și scoțându-și Cinstitul Acoperământ pe…
Referitor la articolul alarmist „Arhiepiscopia Bucureştilor vrea să ridice un bloc de 3 etaje pe Dealul Patriarhiei. Proiectul e în fază de consultare”, publicat de News.ro, în data de 03 octombrie 2019, precizăm că nu este vorba despre construcţia unui bloc masiv, modern, ci de edificarea unei case, care va avea doar şase camere, cu…