Să fim fideli față de Biserică și față de Hristos asemeni Sfântului Elefterie, a îndemnat PS Varlaam Ploieșteanul

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul le-a vorbit duminică credincioșilor parohiei „Sfântul Elefterie”, paraclis patriarhal, despre viața virtuoasă a tânărului episcop Elefterie, model pentru noi, creștinii.

Îndemnul Episcopului vicar patriarhal a fost „să fim fideli față de Biserică și față de Hristos asemeni Sfântului Elefterie” pentru ca astfel să devenim următori ai învățăturii lui Dumnezeu.

Chiar dacă era destul de tânăr când a murit pentru Evanghelia lui Hristos, sfântul a răspuns „cu toată inima chemării făcute de Dumnezeu”.

Încă din familie a avut exemplul mamei sale, despre care Preasfinția Sa a menționat că a primit cuvântul Evangheliei chiar de la Sfântul Apostol Pavel care, în mai multe rânduri, a predicat în capitala Imperiului Roman.

Deoarece, tatăl său murise când era copil, Sfântul Elefterie a trăit în preajma preoților din Roma, devenind un creștin înflăcărat.

Din acest motiv Episcopul Anicet al Romei, l-a hirotonit diacon, preot și ulterior episcop al Ilirului, chiar dacă era tânăr.

În acest sens, Preasfinția Sa a oferit exemplul Sfântului Apostol Pavel, care i-a hirotonit episcopi de tineri pe ucenicii săi Timotei și Tit.

Viața sa aleasă și lucrarea sa misionară extraordinară printre păgâni au făcut ca prestigiul său să ajungă la Roma.

Refuzând cu o fermitate admirabilă lepădarea de credință, Elefterie a fost supus la diferite chinuri, iar mulți dintre torționarii săi au cerut botezul după ce au văzut credința sa, a menționat Episcopul vicar patriarhal.

În cele din urmă fost decapitat iar moaștele sale au fost așezate de creștini în biserica „Sfânta Sabina” din Roma.

Un fragment din sfintele sale relicve a fost dăruit parohiei din Capitală de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în 2009.

La final, Preasfinția Sa le-a urat tuturor celor ce poartă nume Sfântului Elefterie multă sănătate, ajutor și binecuvântare de la Dumnezeu.

Mai multe imagini în Galeria Foto.

Foto credit: Basilica.ro/ Raluca Ene

Comentarii Facebook


Știri recente