Diaspora solidară cu frații Smicală: „Colindele înmoaie sufletul și inima”. „Nu putem face altceva decât să ne rugăm”

Concertele de colinde care i-au adunat în acest final de săptămână pe românii din diaspora la biserică au fost o nouă ocazie de solidarizare cu familia Smicală care trece printr-o adevărată dramă.

Festivalul de colinde al corurilor românești din Diaspora europeană a fost deschis sâmbătă la Nürnberg cu rugăciunea „Tatăl Nostru”.

„Nu putem să facem altceva decât să ne rugăm”, a semnalat Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord.

„Dar rugăciunea este cel mai mare sprijin pentru orice dificultate, pentru orice necaz avem, cu atât mai mult în acest caz extrem. Să rostim cu toții din inimă: «Tatăl nostru…»”.


La Catedrala din Paris, vineri, în timpul concertului susținut de Corala „Sfinții Arhangheli”, au fost proiectate imagini cu Maria și Mihai, cei doi copii care sunt în continuare separați de mama lor.

La concert a participat Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale care a vorbit despre situația tristă în care se află cei doi frați care nu pot petrece sărbătorile alături de mama lor. Ierarhul a subliniat că speranța rămâne la Dumnezeu și Maica Domnului:

„Privind fotografiile cu cei doi copii ai familiei Smicală, Maria și Mihai, lesne ne putem întreba oare ce pot simți ei în această perioadă pregătitoare pentru sărbătoarea Nașterii Domnului când nu sunt alături de mama lor?”.

„Noi ne putem aminti cu nostalgie de perioada când copii fiind mergeam cu colinda din casă în casă având o întrebare în minte: la ce ajuta acest mers cu colinda? Iar răspunsul ce mi-a venit în minte în această seară, în timpul acestui concert, a fost că ele înmoaie sufletul și mintea. Colindele vorbesc despre Hristos Domnul ce prin Întruparea Sa, prin Nașterea Sa din Fecioara Maria nu a uitat pe nimeni, nici pe orfani, nici pe cei marginalizați”, a subliniat ierarhul.


Românii din Franța și-au exprimat solidaritatea cu familia Smicală și la Festivalul de colinde Nepsis Winter Festival (7-8 decembrie 2019).

În urmă cu patru ani, statul finlandez i-a luat în custodie pe copiii Cameliei Smicală după ce românca a divorțat de soţul ei violent.

După o perioadă foarte grea, cei doi copii, Maria şi Mihai au fugit din centrele de plasament în care se aflau împotriva voinţei lor, în prezent fiind căutaţi de autorităţile finlandeze.

Citește și: Episcopul Macarie cheamă la rugăciune pentru situația gravă a familiei Smicală

Foto: capturi video Youtube / Facebook

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…